Prin hotărârea adoptată se aprobă circumstanțele și procedura specifică de atribuire a contractului de achiziție a produselor aferente fazei I din cadrul etapei I a programului de înzestrare „Sistem integrat de comunicații și informatică pentru Batalion” (SICIB), respectiv etapei I a programului de înzestrare „Punct comandă – tip brigadă” (PC Bg).
Documentul semnat miercuri se referă la achiziția, prin contract multianual de furnizare, a 13 SICIB, în trei configurații, și patru PC Bg, în două configurații, precum și a suportului logistic inițial aferent, care vor intra în dotarea Statului Major al Forțelor Terestre și vor fi interoperabile cu sistemele similare din armatele țărilor membre ale NATO.
Costurile estimate de achiziție, conform documentelor de fundamentare aprobate la nivelul Ministerului Apărării Naționale, sunt de 847.606.555 lei, fără TVA, și vor fi asigurate pe perioada de derulare a contractului multianual în limita creditelor de angajament și a creditelor bugetare anuale pentru Ministerul Apărării Naționale.
„Hotărârea adoptată de Guvern stabilește ca interes esențial de securitate pentru statul român în derularea celor două programe de achiziții constituirea, consolidarea, și realizarea pe teritoriul național de capacități de fabricație, integrare, testare și mentenanță în domeniul militar a echipamentelor care fac obiectul înzestrării, pentru asigurarea securității aprovizionării, pe timp de pace, dar mai ales pe timp de criză și război, în vederea fabricării în țară a unor echipamente și suitei de aplicații software de comandă control, a integrării finale și testării echipamentelor aferente SICIB și PC Bg, precum și a realizării mentenanței de nivel complex pe durata ciclului de viață”, potrivit unui comunicat transmis miercuri de MApN.
Fabricarea și mentenanța pe teritoriul național a sistemelor și echipamentelor SICIB și PC Bg va asigura interoperabilitatea cu alte capabilități militare similare ale statelor membre NATO, participarea statului român la dezvoltarea și susținerea Bazei industriale și tehnologice europene de apărare, fondată pe capacități, competență, competitivitate și scurtarea lanțului de aprovizionare.
„Ținând cont de provocările existente în mediul de securitate, Armata României este obligată să-și planifice achizițiile pornind de la realitatea că ,,apărarea începe acasă”. În acest context, Armata României și-a asumat faptul că realizarea achizițiilor necesare înzestrării trebuie să pornească de la necesitatea asigurării mijloacelor tehnice performante, bază a capabilităților eficiente în realizarea sarcinilor subscrise misiunilor de apărare și descurajare, dar și a securității aprovizionării și protejării informațiilor sensibile. Programul de guvernare 2021 – 2024 prevede continuarea demersurilor privind dezvoltarea capabilităților prin implementarea prevederilor Programului Armata României 2040 și a Planului multianual de înzestrare a Armatei României prin identificarea de linii de interes prin elaborarea și implementarea Planurilor de acțiune subsecvente și identificarea împreună cu Guvernul României de soluții focalizate în special pe cooptarea industriei românești în implementarea Planului multianual de înzestrare și retehnologizare a acesteia pentru asigurarea unei reziliențe militare industriale pragmatice”, se mai arată în comunicat.
(sursa: Mediafax)