x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nou incident feroviar: Un tren de marfă a deraiat la Boju, jud Cluj

Nou incident feroviar: Un tren de marfă a deraiat la Boju, jud Cluj

21 Sep 2009   •   00:00

Un tren de marfă ce circula pe ruta Ploieşti Est - Cluj Est,  ce transporta produse petroliere a deraiat la intrarea în tunelul dintre localităţile Boju şi Valea Florilor,  judeţul Cluj.

Trenul avea în compunere 36 de vagoane încărcate cu produse petroliere - bezină şi motorină.
De pe calea de rulare au deraiat şase vagoane.
Se pare că există scurgeri ale produselor petroliere dar nu există un pericol iminent de explozie în zonă.
Zona este greu accesibilă mijloacelor de transport, terenul fiind foarte accidentat.
Din primele informaţii accidentul nu s-a soldat cu victime.
Mai multe echipaje de Poliţie şi trei autospeciale ISU cu 15 ofiţeri se îndreaptă spre zona producerii accidentului.
Trenul de marfă aparţine unei societăţi private de transport.
Localitatea Boju se află la 30-40 de kilometrii de municipiul Cluj.
articol în curs de actualizare

×
Subiecte în articol: observator