x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator "Nu" cartofului modificat genetic!

"Nu" cartofului modificat genetic!

de Alexandru Nastase    |    20 Feb 2008   •   00:00
 "Nu" cartofului modificat genetic!

OPINIE ● România s-a decis în chestiunea OMG
România a spus "da" porumbului modificat genetic, însă a respins cartoful transgenic, cu ocazia votului care a avut loc luni în Consiliul de Miniştri ai Agriculturii şi Pescuitului.


OPINIE ● România s-a decis în chestiunea OMG
România a spus "da" porumbului modificat genetic, însă a respins cartoful transgenic, cu ocazia votului care a avut loc luni în Consiliul de Miniştri ai Agriculturii şi Pescuitului.


Ministrul român al Agriculturii, Dacian Cioloş, a explicat că, în cazul porumbului modificat genetic, poziţia susţinută de Autoritatea Sanitar-Veterinară din România este ca ţara noastră să sprijine această solicitare. "Este vorba doar despre introducerea pe piaţă în comercializare pentru produse alimentare şi pentru furaje, nu şi pentru cultură a acestor soiuri de porumb. Până la această dată, informaţiile privind impactul asupra sănătăţii nu sunt nefavorabile pentru aceste soiuri, deci nu sunt motive să ne opunem", a spus Cioloş pentru Rompres. În cazul cartofului modificat genetic, situaţia stă altfel. "Dat fiind faptul că este foarte dificil să controlezi că nu se depăşeşte acel procent propus de 0,9% din substanţa totală ca fiind modificată genetic, poziţia noastră va fi aceea că ne vom opune acestei solicitări", a spus ministrul.


NEÎNŢELEGERI. Miniştrii Agriculturii şi Pescuitului din UE nu au reuşit să ajungă la un acord pentru a permite importurile a cinci produse modificate genetic în discuţiile anterioare votului. Este vorba despre patru culturi de porumb modificat genetic pentru a rezista la dăunători, printre care trei hibrizi dezvoltaţi de compania americană Monsanto. Al patrulea soi de porumb, GA21, este produs de compania elveţiană  Syngenta. Cel de-al cincilea este un soi de cartof MG, realizat de grupul chimic german BASF şi cunoscut sub numele de Amflora. Nici unul dintre produsele modificate genetic nu este destinat cultivării, ci pentru a fi folosit ca hrană pentru animale sau ca bază pentru anumite produse alimentare.


Agenda Consiliului AGRI, prezidat de ministrul sloven pentru Agricultură, Iztok Jarc, include autorizarea introducerii pe piaţă a unor plante modificate genetic şi bilanţul de sănătate al Politicii Agricole Comune. În privinţa OMG, Consiliul AGRI va fi invitat luni după-amiază să voteze prin majoritate calificată asupra a cinci propuneri privind autorizarea introducerii pe piaţă a patru varietăţi de porumb modificat genetic. În cazul în care, aşa cum este de aşteptat, Consiliul AGRI nu va ajunge să aibă majoritate calificată, atunci propunerile vor fi trimise înapoi la CE. Parlamentul European este în faza de elaborare a unui raport propriu referitor la comunicarea Comisiei, care ar urma să fie adoptat în luna martie a acestui an.


OPiNII FAVORABILE. Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară a prezentat opinii favorabile asupra tuturor celor cinci propuneri referitoare la OMG şi a concluzionat că este puţin probabil ca introducerea pe piaţă a produselor care conţin/constau sau sunt produse din porumb sau cartof modificat genetic va avea efecte negative asupra sănătăţii oamenilor, animalelor sau mediului. Preşedinţia UE încearcă să convingă Consiliul să ajungă la un acord pe această temă până în martie, pentru a permite Comisiei să revină cu propuneri legislative în luna mai.


Opoziţie

Dacă va fi urmat acest calendar, este puţin probabil să se ajungă la un acord în privinţa OMG, dat fiind că Franţa, care va prelua Preşedinţia UE în vară, şi-a exprimat ferm opoziţia faţă de culturile de organisme modificate genetic şi chiar a interzis porumbul transgenic MON 810 (singurul OMG cultivat în Franţa). Nicolas Sarkozy s-a declarat dispus să interzică toate culturile cu plante modificate genetic dacă se va dovedi că acestea sunt periculoase. Sarkozy a declarat că, în cazul în care Comitetul înaltei Autorităţi care se ocupă de situaţia porumbului transgenic MON 810 scoate la iveală îndoieli serioase asupra acestuia, va accepta activarea clauzei de salvgardare pentru MON 810. Clauza de salvgardare permite unui stat membru al UE să interzică un OMG autorizat pe plan comunitar, în condiţiile în care ţara respectivă îşi justifică această acţiune printr-un dosar ştiinţific bine documentat. În aprilie, senatul francez va examina o nouă lege a OMG-urilor. Această lege ar putea răspunde cerinţelor UE, care impun ca fiecare membru să formuleze reguli interne privind folosirea OMG-urilor. Şi Austria, Grecia, Polonia şi Ungaria au interzis deja MON 810.

×
Subiecte în articol: verde! genetic modificat