Nuclearelectrica este pregătită şi lucrează la toată puterea nominală, fiind în măsură să asigure energia electrică necesară, pentru a suplini lipsa gazelor naturale.
"Suntem conştienţi de situaţia în care se află sistemul energetic şi suntem cu ochii pe instalaţii. În momentul de faţă avem o producţie brută de 1.419 Megawaţi, iar 70 la sută din producţia actuală merge pe piaţa reglementară. Prin cota noastă în piaţă reprezentăm în momentul de faţă un sprijin important pentru sistemul energetic", a declarat directorul general al Nuclearelectrica, Teodor Chirică, citat de Agerpres. Grupurile de la Cernavodă sunt grupuri care merg în bază şi sunt la maxim operate. Nu sunt rezerve de creştere în grupuri, ca putere. Cât scrie pe turbină, atât pot furniza, dar maerg la puterea nominală maximă şi suntem un sprijin important
Citește pe Antena3.ro