Covorul de candele roșii a fost refăcut ieri, în fața clubului Colectiv, la împlinirea unui an de la tragedie. După-amiază, piațeta era plină de oameni veniți să se roage, să plângă sau pur și simplu să arate că nu au uitat.
Un monument dedicat memoriei celor care și-au pierdut viața în incendiul de la Clubul Colectiv a fost dezvelit duminică la locul unde în urmă cu un an s-a produs cumplitul eveniment. La momentul dezvelirii au fost prezenți părinţi, rude, prieteni ai celor care au murit în urma incendiului. Monumentul care reprezintă un înger a fost realizat de artistul Elena Surdu Stănescu. Un alt monument dedicat victimelor acestui tragic eveniment a fost sfințit, tot ieri, în curtea bisericii Sfântul Nicolae – Broşteni, aflată în apropiere.
Circa 5.000 de oameni adunați în jurul orei 14 în Piața Universității au ajuns o oră mai târziu în fața Clubului Colectiv, după ce au participat la un marș al tăcerii. Rude ale celor dispăruți, prieteni și supraviețuitori s-au numărat printre participanți. „Îmi pare rău pentru toţi aceşti părinţi pe care îi văd îndureraţi. Îmi e foarte rău să mă întorc în acest loc. Am făcut-o în semn de respect pentru victimele incendiului. Îmi amintesc strigătele, urletele, fumul, carnea arsă. Sunt amintiri pe care nu mi le pot şterge. Eram voluntari şi ni s-a spus să plecăm de aici", spunea Crina Crăescu de la Asociaţia Salvatorii Voluntari.
Un concert pentru strângere de fonduri, organizat de o parte dintre răniţi împreună cu Asociaţia Promusic Events, era programat duminică seară, la Arenele Romane din Bucureşti. La concertul „#Colectiv - Nouă ne pasă" au fost invitate atât formaţii tinere, precum Up To Eleven sau 9.7 Richter, ai căror membri au fost răniţi la Colectiv, cât şi artişti consacraţi - Holograf, Vama, Antract, Nicu Covaci, Jukobox şi The Rock (Tributul AC-DC). În același timp, la Berăria H urma să aibă loc ultimul concert pentru strângerea de fonduri din seria celor trei organizate în weekend de Asociaţia Colectiv GTG 3010 sub genericul „Heroes never die. Keep their spirits alive”.
Un incident neașteptat a fost provocat în această zi de doliu pentru România chiar de o instituție a statului. Conform Antena 3, la 300 de metri de Clubul Colectiv, unde mii de oameni aduceau un omagiu celor dispăruți, Loteria Română a organizat un concert cu muzică dance urlată la difuzoare amplasate în stradă.
"Nu trebuie ca moartea atâtor copii să se fi întâmplat degeaba, fără urmări. De fapt, urmări nu prea avem. Atunci măcar un monument. (...) Sper să reprezinte lumină. În viziunea noastră asta este - speranţă, lumină. Aici au murit, de aici se înalţă. Noi sperăm că se vor schimba nişte lucruri", a spus Eugen Iancu, tatăl unuia dintre tinerii care au murit în urma incendiului de la Colectiv.
27 de oameni și-au pierdut viața în Clubul Colectiv, în seara zile de 30 octombrie 2015. Din cauza rănilor suferite sau a infecțiilor contactate în spital, după cinci luni, numărul victimelor a ajuns la 64.
„Timpul trece. Ne aşteptam să fie mai bine, dar nu este. Am fost la psihologi, dar mai e nevoie şi pentru ei şi pentru noi, părinţii. Dumnezeu să-i ierte pe toţi cei care au murit", a spus Felicia Plângu, mama lui Alexandru Plângu, victimă a tragediei din Colectiv.