x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Observator - Romania in 5 minute

Observator - Romania in 5 minute

13 Ian 2007   •   00:00
16:58 - PERICOL
CONSTANTA. Liceenii Colegiului National "Mircea cel Batran" au fost evacuati de la ore dupa o alarma falsa cu bomba.
PROTEST. 20 de snowboarderi au scandat in fata sediului Administratiei Nationale de Meteorologie ca vor zapada afanata. 17:03 - EVACUARE
SCANDAL. Trei familii au fost evacuate fortat dintr-un imobil de pe Strada Doctor Felix din Bucuresti, revendicat de proprietar. Politistii au fost nevoiti sa intervina pentru a aplana scandalul provocat de evacuati, intre care si o femeie care ameninta ca se sinucide.
VALEA JIULUI. Seful unei importante bande de hoti, urmarit general, a fost prins de politistii hunedoreni dupa ce a reusit sa sparga peste 70 de apartamente, din care a furat bunuri de peste 200.000 de lei. Gheorghe Tismanaru se ascundea la un prieten recent eliberat din inchisoare.

Interviu - Basescu despre anticipate
"Alegerile anticipate ar putea oferi Guvernului roman un sprijin mai mare in Parlament, in conditiile in care actuala majoritate este fragila. Am reiterat ca alegerile anticipate reprezinta un instrument de consolidare a democratiei si nu de instabilitate: mai bine anticipate decat parteneri neloiali", a declarat Basescu intr-un interviu acordat cotidianului spaniol "El Mundo".

BIHOR - Adolescenta spanzurata
O fata de 16 ani din satul bihorean Nimaiesti, data in urmarire generala la inceputul acestei saptamani, a fost gasita spanzurata la marginea padurii din apropierea localitatii natale. Fata plecase de acasa la 3 ianuarie, spunand ca merge la stomatolog, in municipiul Beius. Potrivit politistilor, din primele cercetari se pare ca fata s-a sinucis, pentru ca nu prezinta urme de violenta pe corp si nu exista alte indicii de omor. (N.I.)

DOLJ - Captura de peste braconat
Peste 100 de kilograme de peste au fost confiscate de politistii de frontiera din judetul Dolj. Captura a fost facuta intr-o operatiune pentru combaterea braconajului. Cei doi doljeni care transportau marfa in portbagajul unei Dacii nu au putut sa prezinte acte justificative si au declarat ca pescuisera carasul pentru consum propriu. (M.G.)

ALBA - Evaziune fiscala de proportii
Administratorii si asociatii unei societati comerciale din municipiul Sebes, judetul Alba, sunt cercetati pentru evaziune fiscala si frauda. Prejudiciul total cauzat de ingineriile financiare facute de cei doi este de peste un milion de euro. Potrivit politistilor antifrauda, cei doi administratori au inregistrat documente fiscale de aprovizionare marfa ce proveneau de la persoane fizice inexistente, un sediu social fictiv, administratori sau delegati inexistenti si cu numere de inmatriculare a mijloacelor de transport tot inexistente. (Lucian Dobrater)

TIMISOARA - Bolnavul de malarie a murit
Barbatul de 40 de ani diagnosticat cu malarie a murit in noaptea de joi spre vineri la Spitalul Judetean Timis. Potrivit Autoritatii de Sanatate Publica din judet, el fusese internat dupa ce a lucrat intr-o tara africana. "Nu se cunosc conditiile in care a contactat malaria, acest lucru, precum si alte date urmand sa fie stabilite dupa necropsie", a declarat purtatorul de cuvant al Spitalului Judetean din Timisoara, Madalina Sauc. (T.K.)

CONSTANTA - Aeroportul, inchis temporar
Aeroportul International "Mihail Kogalniceanu" din Constanta va fi inchis partial intre 15 ianuarie si 10 martie, pentru executarea unor lucrari de reparatii la capatul de nord al pistei. Zborurile nu vor fi afectate. De la 11 martie si pana la 10 aprilie, aeroportul va fi inchis total pentru lucrari de reabilitare si modernizare la zona de mijloc a pistei. Directorul general al aeroportului, Corneliu Balan, spune ca investitia se ridica la peste 4 milioane de euro si va fi realizata de o firma locala. (Emilia Sava)

VANATOARE - Ralph Schumacher vine la Balc
Mai multe nume celebre, printre care si pilotul de Formula 1 Ralph Schumacher, participa de azi la celebrele partide de vanatoare pe care omul de afaceri Ion Tiriac le organizeaza anual la Balc, in judetul Bihor. Potrivit directorului de operatiuni al Aeroportului Oradea, Teodor Pogaceanu, erau asteptate sa aterizeze zece avioane private care ii aduc pe invitatii lui Tiriac. Pe lista invitatilor mai figureaza mostenitorul companiei Porsche, dar si alti magnati europeni. (Mediafax)

LOTO - Premiu de 3 milioane de euro
Impatimitii de Loto 6/49 se vor bate maine pe un premiu de peste 3 milioane de euro, dupa ce nici un jucator nu a mai ghicit toate cele sase numere extrase de mai bine de trei luni. Potrivit Loteriei Romane, fiecare castig la categoria I va include si o garsoniera in centrul Bucurestiului. Ultimul castig la 6/49 la categoria I a fost de peste 7,1 milioane de lei.

GALATI - Morti din cauza bronhopneumoniei
Doi sugari si un adult au murit in judetul Galati dupa ce afectiunile provocate de o raceala puternica au dus la agravarea starii lor de sanatate. O fetita de 5 luni din comuna Mastacani, un baietel de doar 3 luni din municipiul Galati si un barbat in varsta de 51 de ani din Tecuci sunt primele victime din acest an ale virozelor respiratorii in judet. (Daniel Mihalascu)

PRETURI - Se scumpesc tigarile
Marile companii producatoare de tigari de pe piata romaneasca au programat pentru luna ianuarie scumpiri in medie cu 0,2 lei pe pachet, pentru a prelua gradual in preturi cresterea accizelor, prevazuta la 1 iulie. (Mediafax)


Ciprian Sterian/MEDIAFAX FOTO
PRIMAVARA TIMPURIE. In curtea unui spital din Buzau au imbobocit magnoliile si sunt pe punctul de a inflori. Din cauza temperaturilor ridicate pentru aceasta perioada si plantatiile pomicole au intrat in vegetatie.

×
Subiecte în articol: observator