PSD. Nicolae Văcăroiu s-a suspendat din PSD pentru perioada cat va exercita funcţia de preşedinte interimar al Romaniei.
ARAD. Un bărbat fără permis din Ungaria a fost prins la 40 de kilometri de graniţă, după ce a intrat in Romania fără să oprească la control.
12:29 - TAXE
TIMBRUL VERDE. Romanii vor plăti o taxă verde de 7 lei, incepand din 30 aprilie, la achiziţionarea echipamentelor IT&C şi a electronicelor de consum, potrivit asociaţiei ECO TIC. "Timbrul verde" reprezintă costurile pentru colectarea şi reciclarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.
POLIŢIŞTI CHINEZI. Poliţia Romană ar putea angaja agenţi de etnie chineză pentru a lucra intr-o nouă secţie de poliţie in cartierul bucureştean Colentina, a anunţat adjunctul Poliţiei Romane, chestorul Gheorghe Popa.
BUCUREŞTI - Targ de cariere in Piaţa Revoluţiei
Astăzi incepe in Piaţa Revoluţiei Targul de Cariere Bucureşti, la care participă circa 60 de companii angajatoare. In cele două zile de desfăşurare, organizatorii aşteaptă peste 15.000 de oameni. Probleme ar putea crea minivacanţa de 1 Mai de care vor beneficia numeroşi potenţiali vizitatori. Evenimentul va cuprinde şi sesiuni de consiliere profesională. (C.P.)
AUTOSTRADĂ - Se deschide Drajna - Feteşti
Tronsonul de Autostradă Drajna - Feteşti, de 36,6 kilometri, este de azi funcţional. La deschiderea oficială este aşteptat ministrul Transporturilor, Ludovic Orban. "Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale face recepţia tehnică. Lucrările s-au cam incheiat, numai pe marginea drumului mai trebuie montată fibra optică", a explicat Adrian Scrieciu, inginer la societatea Louis Berger. (Elena Stan)
URMĂRIŢI PENAL - După Cico, şi Trifoi la DNA
Fostul secretar de stat in Ministerul Justiţiei, Doru Trifoi, este urmărit penal de procurorii DNA in dosarul foştilor ofiţeri SRI Ovidiu Soare şi Gheorghe Dumitrache. Procedura s-a declanşat in aceeaşi zi cu invinuirea amiralului Cico Dumitrescu, ne-au informat surse judiciare. Trifoi este acuzat de favorizarea infractorilor, pentru că in anul 2002 ar fi intervenit pe langă procurorii Parchetului Curţii de Apel Ploieşti cu scopul obţinerii eliberării arestatului Mihai Lauruc. Ieri, Doru Trifoi nu s-a prezentat la DNA, deoarece s-a internat intr-un spital. (Violeta Fotache)
EVENIMENT - Brand nou pentru Capitală
90 de spectacole simultane, de la cultura clasică la underground, expoziţii de sculptură, pictură, fotografie, teatru clasic, alternativ, de stradă, de animaţie şi pentru copii, dans, blues şi jazz, muzică clasică, concerte de nai şi orgă. Tot ce are Bucureştiul mai bun va fi exportat intre 5 şi 16 mai la Viena. "Bucureştiul reprezintă o provocare, deschide oportunităţi uriaşe pentru investiţii. Bucureştiul devine spectaculos. Vom incepe o campanie de rebranduire a Capitalei la Viena", a spus primarul Adriean Videanu. (Monica Andrei Capatos)
SENAT - Subvenţii la chirii pentru tineri
Plenul Senatului a adoptat ieri un proiect de lege care prevede că statul asigură plata a jumătate din cuantumul chiriei tinerilor şi familiilor de tineri de pană in 35 de ani, titulari de contract de inchiriere, care realizează venituri sub venitul mediu lunar pe economie. De aceeaşi facilitate vor beneficia şi elevii şi studenţii care urmează cursuri de zi in altă localitate decat cea de domiciliu şi ai căror părinţi realizează venituri sub cel mediu. Şi impozitul pe veniturile provenite din chirii datorat de proprietari ale căror locuinţe sunt inchiriate tinerilor se reduce cu 50%. (D. Piciu)
Executorii judecătoreşti se intrunesc in acest sfarşit de săptămană pentru lucrările celui de-al şaselea congres ordinar, eveniment organizat la Buşteni de Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti (UNEJ). Cele mai importante teme sunt adoptarea unui cod deontologic şi alegerile pentru desemnarea preşedintelui, vicepreşedinţilor UNEJ, a şefilor Comisiilor de Cenzori şi a Comisiei Superioare de Disciplină şi a preşedintelui Casei de Asigurări, ale căror mandate au expirat, după cum ne-a declarat preşedintele UNEJ, Mihai Ducu. (V. Fotache)
Citește pe Antena3.ro
Andreea, o fetiţă de 5 ani, suferă de amiotrofie spinală, o boală in urma căreia nici un muşchi nu funcţionează, iar o banală răceală se poate dovedi fatală. Profesorul chinez Xiang Hu, primul din lume care a efectuat un transplant de celule stem, a afirmat că micuţa poate fi salvată. Operaţia costă 20.000 de euro, bani de care familia fetiţei nu dispune. Cei care doresc să doneze bani o pot face in conturile RO 36 RNCB 0073 013523320001, in lei, şi RO 09 RN CB 007301352332002, in euro, deschise la BCR, sucursala Sector 2, titular de cont Cristina Cucoş. (R.P.)
PROCES COMUNISM - Oseminte in Munţii Ţibleş
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania (IICCR) este implicat activ in exhumările dispuse de Secţia Parchetelor Militarein dosarul penal format pentru a ancheta ororile comuniştilor. Şase cadavre ale unor tineri cu varste intre 18 şi 24 de ani, executaţi in anul 1952, au fost dezgropate zilele trecute la Hălmăşeu, in Munţii Ţibleşului. "Este posibil să identificăm parte dintre făptuitori, dacă aceştia mai trăiesc, pentru tragerea lor la răspundere", ne-a declarat ieri istoricul Marius Oprea, preşedintele IICCR. (Violeta Fotache)
Primarul municipiului Targu-Jiu işi monitorizează angajaţii de la distanţă cu ajutorul unei staţii şi a unui binoclu. "Un prieten mi-a făcut cadou acest binoclu şi imediat mi-a fugit mintea unde să-l folosesc. M-a ajutat foarte mult in perioada Sărbătorilor de Paşti, pentru că de pe un deal supravegheam exact activitatea din piaţă. imi foloseşte şi atunci cand vreau să văd dacă angajaţii Primăriei sunt la faţa locului", a declarat Florin Carciumaru. Angajaţii au fost surprinşi atunci cand vedeau că edilul nu este langă ei, dar ştie exact ce se intamplă in zonă. (Gabriela Mladin)
Daniel Mihailescu/AFP PHOTO/MEDIAFAX | MITING GREENPEACE. La 21 de ani după dezastrul de la Cernobal, cateva sute de copii au ieşit in stradă la Zimnicea pentru a protesta impotriva construirii unei centrale nucleare la Belene, in Bulgaria, informează AFP. Autorităţile de la Sofia intenţionează să pună in funcţiune reactoarele nucleare la doar 14 kilometri de Zimnicea şi circa 120 de kilometri de Bucureşti. |