A URMARIT MASINA POLITIEI. Un sofer bucurestean amendat de un echipaj de Politie a urmarit patrula, in noaptea de joi spre vineri, timp de cateva ore bune, doar ca sa se asigure ca agentii nu se lasa mituiti de cineva, informeaza Mediafax. Joi, in jurul orei 20:30, un echipaj al Sectiei 24 Politie aflat in patrulare pe soseaua Salaj a avut de-a face cu soferul unei Dacii 1310, dupa un incident minor in trafic. Cateva ore mai tarziu, acelasi sofer i-a sicanat in trafic pe politisti, urmarindu-i in speranta ca-i va prinde luand mita.
EXPERT EVALUATOR ARESTAT. Un expert evaluator acuzat ca ar falsificat documente astfel incat sa fie diminuate taxele de introducere in tara a unor utilaje agricole a fost arestat joi de judecatori, dupa doua saptamani de la solicitarea procurorilor anticoruptie. Potrivit anchetatorilor, in perioada 1 ianuarie 2003-16 august 2004, Ioan Rus - la cererea inspectorului vamal aradean Stelian Adrian Igas si in urma unei intelegeri - ar fi intocmit in fals mai multe rapoarte de expertiza, atestand in mod nereal uzura de pana la 97-98 la suta a unor utilaje agricole de import.
AMANARE IN PROCESUL SAHLEANU. Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a amanat ieri judecarea recursului formulat de inculpatii acuzati de asasinarea liderului sindical Virgil Sahleanu, impotriva sentintei Curtii de Apel Oradea, prin care au fost condamnati la pedepse privative de libertate de pana la 15 ani. Fostul lider sindical de la SC Tepro Iasi, Virgil Sahleanu (53 de ani), a fost asasinat in septembrie 2001. In dosarul asasinarii lui Virgil Sahleanu sunt inculpate noua persoane. O parte din inculpati faceau parte in 2001 din conducerea Tepro.
A CAZUT CU MASINA IN GROAPA DIN SOSEA. Un student in varsta de 25 de ani din Bucuresti a scapat cu viata dupa ce, joi noaptea, a cazut cu masina pe care o conducea intr-o groapa adanca de 3 metri si lunga de 6 metri, sapata pe soseaua care leaga Lugoj de Timisoara, informeaza Mediafax. Soferul nu a observat indicatoarele de restrictie. Tanarul a fost scos din groapa de localnici.
ROMANII AU TRAS IN ITALIENI. O patrula de militari romani din Irak a deschis focul din greseala, joi noaptea, asupra a doua blindate italiene, aflate in misiune langa Nassiria, informeaza Ministerul Apararii Nationale. Cele doua focuri de mitraliera de la un transportor romanesc au produs schije metalice si bucati de parbriz care au ranit usor doi membri ai echipajului italian. (
Lucian Florea)
CONDUCEREA PD SI-A DAT IN BLOC DEMISIA. Conducerea organizatiei judetene a Patidului Democrat Satu-Mare si-a prezentat in bloc demisia si si-a anuntat intentia de a se inscrie in PSD. Presedintele interimar al PD, Mircea Ardelean, a anuntat ieri ca demisioneaza atat din functie, cat si din calitatea de membru al partidului. "Motivele pentru care parasim PD sunt comportamentul tot mai dictatorial al presedintelui Traian Basescu, limbajul sau gregar, portuar si alunecarea de la social-democratie spre populism si nationalism", a declarat Ardelean. (
Crina Dunca)
A CAZUT DE LA ETAJUL SAPTE. Baietelul de trei ani al unui politist din Miercurea Ciuc a scapat, ieri, cu viata, dupa ce a cazut de la etajul sapte. Starea lui este insa foarte grava. Copilul se juca in bucatarie si, la un moment dat, s-a urcat pe geam si a cazut in gol. Parintii erau acasa, dar atunci cand
s-a produs accidentul nu se aflau in bucatarie.
ZECI DE RROMI AU PICHETAT PRIMARIA. Peste 50 de rromi care locuiesc in fostele camine de nefamilisti de pe Strada Ostrovului din Satu-Mare au protestat ieri, nemultumiti ca blocurile au fost deconectate de la reteaua de energie electrica, informeaza Mediafax. Protestatarii au cerut ca facturile la energie sa fie platite de Primarie, iar locuintele lor sa fie reconectate la retea.