x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Oceanul de pe Marte

Oceanul de pe Marte

de Anca Aldea    |    14 Iun 2010   •   00:00

Oamenii de ştiinţă americani susţin că au găsit "veriga lipsă" care confirmă faptul că, în urmă cu aproximativ 3,5 miliarde de ani, pe Marte a existat un ocean care acoperea circa 36% din suprafaţa planetei şi a cărui adâncime era de 550 de metri. Experţii de la Universitatea Colorado din oraşul Boulder au ajuns la această concluzie după ce au efectuat o serie de analize ale mostrelor de sol prelevate din zonele în care ar fi existat odinioară delte şi văi de râuri, informează publicaţia Nature Geoscience. Ipoteza că Marte ar fi găzduit o întindere mare de apă este mai veche - are aproximativ două decenii, însă abia acum cercetătorii au reuşit să demonstreze acest lucru. Oamenii de ştiinţă sugerează că Planeta Roşie avea probabil un ciclu hidrologic asemănător cu cel al Terrei, adică "beneficia" de precipitaţii, de râuri, de nori, de gheaţă şi de apă subterană.

×
Subiecte în articol: observator