x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Maricel Păcuraru, Mircea Amariţei şi Sorin Barbu, urmăriţi penal în dosarul "Realitatea Media"

Maricel Păcuraru, Mircea Amariţei şi Sorin Barbu, urmăriţi penal în dosarul "Realitatea Media"

15 Oct 2013   •   11:07
Maricel Păcuraru, Mircea Amariţei şi Sorin Barbu, urmăriţi penal în dosarul "Realitatea Media"

Maricel Păcuraru, Mirel Mircea Amariţei şi Sorin Ionuţ Barbu sunt urmăriţi penal, fiind acuzaţi că, în cadrul procedurii insolvenţei Realitatea Media, au antedatat contracte de cesiune, pentru a prejudicia societatea, a anunţat, astăzi, Direcţia Naţională Anticorupţie.

"(...) Procurorii efectuează acte de urmărire penală față de următoarele persoane: Mirel Mircea Amariței, Maricel Păcuraru și Sorin Ionuț Barbu. Din probele administrate până în prezent, s-a stabilit că cei trei învinuiți, în cadrul procedurii insolvenței SC Realitatea Media, au derulat acțiuni infracționale, inclusiv prin antedatarea contractelor de cesiune, cu scopul de a prejudicia societatea respectivă", se arată într-un comunicat al DNA.

Luni, procurorii au început urmărirea penală în acest dosar față de 9 persoane care au derulat acțiuni infracționale pentru influențarea deciziilor în procedura insolvenței, în mod direct sau prin persoane fizice ori juridice interpuse, în scopul influențării deciziilor referitoare la SC 'Realitatea Media' SA și preluării controlului asupra acestei.

Este vorba de Fabian Schwartzenberg, Daniela Ionescu, Monica Hoffman, Adrian Radu, Adrian Marian Vîlsan, Tamara Bătrînache, Ioana Nadolu, Geraldina Neagoe, Carmen Stăncescu, acuzați că s-au implicat în fapte care se circumscriu infracțiunilor de spălarea banilor, complicitate la înșelăciune, bancrută frauduloasă, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sub forma complicității, a participației improprii sau a tentativei, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit comunicatului DNA, în cursul anilor 2011 și 2012, învinuiții — aparent acționari majoritari sau acționari minoritari — au derulat acțiuni infracționale pentru influențarea deciziilor în cadrul procedurii insolvenței, în mod direct sau prin persoane fizice ori juridice interpuse, în scopul influențării deciziilor referitoare la SC 'Realitatea Media' SA și preluării controlului asupra acesteia.

"Scopul urmărit de fiecare dintre învinuiții din cauză a fost asigurarea controlului asupra deciziilor luate în cursul procedurii insolvenței, astfel încât să înscrie o sumă cât mai mare în tabelul creanțelor care determina schimbarea componenței Comitetului Creditorilor al societății aflate în insolvență și a numărului de membri", susțin procurorii.

DNA precizează că demersurile infracționale au fost derulate pe două paliere.

"Pe un palier, demersurile infracționale au fost derulate de un învinuit care, deși avea doar calitatea de persoană interpusă, s-a erijat în patron și a solicitat intrarea în insolvență. Apoi, folosindu-se de persoane juridice ori fizice interpuse, s-a erijat în creditor al SC 'Realitatea Media' SA și, sub pretextul finanțării acesteia, prin mărirea succesivă a creanței (prin înscrieri de contracte de cesiune ori facturi fictive în contabilitate), a urmărit să se înscrie în tabelul definitiv al creanțelor cu 52% din totalul creanțelor și a urmărit înstrăinarea mărcilor Realitatea Media. Potrivit probelor administrate, suma inițială de 5.000.000 euro folosită pentru creditarea SC 'Realitatea Media' SA provenea din evaziune fiscală sau din contracte fictive de împrumut", se arată în comunicat.

Sursa citată menționează că, pe un alt palier, demersurile infracționale au fost derulate și de alte persoane — acționari minoritari — care, în complicitate cu persoane fizice și persoane juridice, au falsificat, prin antedatare, contracte de cesiune, iar prin interpuși, au înregistrat modificări fictive ale structurii acționariatului pe care le-au depus la Oficiul Registrului Comerțului. Faptele au fost desfășurate în același scop al obținerii unor foloase bănești.

Suma care face obiectul spălării de bani este de peste 1.000.000 euro.

×