x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Opt funcţionari din Maramureş, trimişi în judecată pentru fraudă de 3,3 milioane de euro

Opt funcţionari din Maramureş, trimişi în judecată pentru fraudă de 3,3 milioane de euro

13 Noi 2009   •   00:00

Opt funcţionari publici de la toate nivelele ierarhice ale Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Maramureş, printre care şi fostul director executiv, au fost deferiţi justiţiei, pentru fraudarea statului cu 3,3 milioane de euro, prin rambursări ilegale de TVA şi fapte de corupţie.



Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a lui Ovidiu Cristian Tămăşan, în stare de arest preventiv, director executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Maramureş (în perioada aprilie-august 2008), şef serviciu în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii (în perioada septembrie 2008 - februarie 2009), fost consilier superior în Administraţia Finanţelor Publice Baia Mare, Călin Dan Grebleş, şef adjunct Administraţie Inspecţie fiscală Contribuabili Mijlocii în cadrul DGFP Maramureş, Robert Daniel Kadlec, inspector fiscal la DGFP Maramureş, Daniel Cornea, şef Serviciu Inspecţie Fiscală la DGFP Maramureş, Remon Adelin Deac, inspector fiscal la DGFP Maramureş, Crina Abrihan, inspector fiscal la DGFP Maramureş, Emil Sorin Achim, inspector fiscal la DGFP Maramureş şi Dorel Mariş, inspector fiscal în cadrul DGFP Maramureş.

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Ghiţă Viorel Paul - administrator la SC Rialda Imprex SRL, SC Proactiv SRL, SC West Paul SRL, SC PVG Rom SRL, SC Europaul SRL şi SC Consulting Office SRL, finul de cununie al inculpatului Ovidiu Cristian Tămăşan. Totodată, va fi judecat şi Dan Bucată, administrator la SC Rotom SRL.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 2007- februarie 2009, inculpaţii Tămăşan Ovidiu Cristian, Grebleş Călin Dan, Kadlec Robert Daniel, Deac Remon Adelin, Paul Ghiţă Viorel şi Abrihan Crina Smaranda, Cornea Daniel şi cu Bancoş Radu (decedat între timp) încadraţi în serviciile de inspecţie fiscală ale DGFP s-au asociat în scopul de a obţine sume de bani provenind în principal din rambursări ilegale de TVA, dar şi din alte infracţiuni, cum ar fi luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu contra intereselor publice.

Inculpaţii, funcţionari publici, ocupau posturi de la toate nivelele ierarhice ale organizării serviciilor de inspecţie (inspector sau consilier, şefi de serviciu, şef administraţie adjunct cu atribuţii de coordonare şi control a activităţilor de inspecţie fiscală.

Activitatea infracţională a funcţionarilor publici implicaţi a generat un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 12.395.723 de lei, echivalentul a 3.300.000 de euro (reprezentând rambursarea sau compensarea nelegală de TVA la care se adaugă neplata impozitului pe profit, dobânzi şi penalităţi de întârziere).

Ca urmare a acţiunii concertate a procurorilor, Garda Financiară Maramureş şi DGFP Maramureş, a fost recuperată efectiv suma de 6.968.539 de lei. Totodată, s-a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale tuturor inculpaţilor şi ale firmelor implicate.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Maramureş.

×
Subiecte în articol: observator