Atilla Cseke, ministrul Sănătăţii, a participat ieri la semnarea protocolului de predare-primire dintre Direcţia de Sănătate Publică Bihor şi Primăria Municipiului Oradea, respectiv Primăria oraşului Aleşd, în subordinarea cărora au intrat spitalele locale (Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Oradea, Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Oradea, Spitalul Clinic Municipal "Gavril Curteanu", Spitalul de Pneumofiziologie Oradea, Spitalul Orăşenesc Aleşd). Astfel, pe lângă asigurarea finanţării reparaţiilor capitale, bugetele locale vor suporta şi cheltuielile aferente bunului mers de zi cu zi a spitalelor în cauză. Ministrul Cseke a recunoscut că primarii care au preluat aceste unităţi spitaliceşti vor putea schimba managerii spitalelor în cazul în care aceştia nu ating indicatorii de performanţă stabiliţi.
În perioada imediat următoare, Consiliul Judeţean Bihor va prelua, la rândul său, Spitalul Clinic Judeţean Oradea şi Spitalul de Neuropsihiatrie din Nucet. Administraţia publică bihoreană este prima din România care face pasul spre descentralizare, asumându-şi responsabilitatea gestionării spitalelor.