x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Orban, despre dublarea alocațiilor: Cu siguranță mai sunt căi de atac. Le vom majora în 5 trepte

Orban, despre dublarea alocațiilor: Cu siguranță mai sunt căi de atac. Le vom majora în 5 trepte

24 Sep 2020   •   15:45
Orban, despre dublarea alocațiilor: Cu siguranță mai sunt căi de atac. Le vom majora în 5 trepte
Sursa foto: RaduBadoiu@GuvernulRomaniei

Premierul Ludovic Orban sugerează că Executivul nu va dubla alocațiile copiilor și spune că soluții de atac ale deciziei CCR mai există „cu siguranță”: „Vom dubla alocalțiile, dar în cinci trepte”.

 

„Cu siguranță (mai sunt căi de atac - n.r.). Am mai trăit acest episod. PNL va dubla alocațiile, dar așa cum am hotărât, în cinci trepte. Deocadată e numai un anunț. Așteptăm motivarea, în funcție de care vom decide ce avem de făcut. Din punctul nostru de vedere, creșterea alocațiilor e o prioritate pentru PNL, dar ea trebuie făcută ținând cont de realitatea economică, astfel încât să nu fie o creștere mincinoasă”, spune Ludovic Orban.

El mai afirmă că dublarea alocațiilor presupune un efort bugetar de aproximativ 7 miliarde de lei pe an, ceea ce înseamnă p creștere a deficitului semnificativă, de 0,6%.

Curtea Constituțională a României a respins, joi, sesizarea Guvernului și decis că alocațiile trebuie dublate și nu crescute etapizat.

 

×
Subiecte în articol: ludovic orban