Cadrele didactice care îndeplinesc condiţiile legale de pensionare la data de 1 septembrie 2015 se menţin în activitate ca titulare şi în anul şcolar viitor, până la trei ani peste vârsta de pensionare, prevede un ordin de ministru al Educaţiei publicat pe site-ul instituţiei.
Cererile vor fi depuse la secretariatele unităţilor de învăţământ până la 26 ianuarie iar validarea condiţiilor cumulative pentru menţinerea în activitatea ca titular în funcţie didactică peste vârsta de pensionare se va face până la 2 februarie.
Potrivit ordinului de ministru, în anul şcolar 2015-2016 poate fi menţinut în activitate ca titular în funcţia didactică peste vârsta de pensionare cadrul didactic care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: postul didactic/catedra pe care este titular, conform actului de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, este complet(ă) şi este viabilă în anul şcolar 2015-2016 şi dacă la nivelul unităţii/unităţilor de învăţământ în care urmează să fie menţinut în activitate ca titular peste vârsta de pensionare nu există reducere de activitate la disciplina/disciplinele pe care cadrul didactic respectiv este titular.
Validarea îndeplinirii cumulative a condiţiilor de menţinere pe post se va face în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ.
'În condiţiile în care, până la data de 28 august 2015, la nivelul unităţilor de învăţământ se constată că, din cauza reducerii numărului de ore la anumite discipline, nu mai este posibilă menţinerea în activitate ca titulare peste vârsta de pensionare a unor cadre didactice, conducerile unităţilor de învăţământ au obligaţia de a informa aceste cadre didactice cu privire la încetarea contractului individual de muncă în vederea pensionării', precizează acelaşi ordin.