x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Oprea: Industria de apărare are o nouă lege a cooperării tehnologice și industriale

Oprea: Industria de apărare are o nouă lege a cooperării tehnologice și industriale

de Redacția Jurnalul    |    29 Dec 2023   •   23:00
Oprea: Industria de apărare are o nouă lege a cooperării tehnologice și industriale

Ministrul Ștefan Radu Oprea a anunțat că Guvernul a aprobat „o lege care va permite definirea mai clară a interesului României și a proiectelor importante care vor fi realizate în domeniul industriei de apărare”.

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan Radu Oprea, a arătat, vineri, pe pagina sa de Facebook, că de acum există „o lege care va permite definirea mai clară a interesului esențial al României și a proiectelor importante care vor fi realizate în domeniul industriei de apărare cu capital de stat sau privat”.

„Legea din 2002 nu a avut efectele pe care ni le-am dorit, fiind puține exemple de produse noi realizate cu transfer de tehnologie pe standard NATO. De aceea, noua lege simplifică procedurile, clarifică responsabilitățile și obligă la cooperare interinstituțională, achiziția făcându-se simultan cu semnarea acordului de cooperare tehnologică și industrială”, a scris Oprea.

Potrivit sursei citate, Oficiul de Compensare pentru Tehnică Specială se va transforma în Agenția Română de Cooperare Tehnologică și Industrială pentru Securitate și Apărare și va primi atribuții noi.

Noua reglementare a fost aprobată în ședința de guvern de joi, sub formă de ordonanță de urgență, iar ea „răspunde cerințelor europene”, a mai arătat Oprea.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: ordonanţa guvern aparare