x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ordonanţa salarizării, retrasă. Încep protestele

Ordonanţa salarizării, retrasă. Încep protestele

de Dan Radu    |    13 Apr 2016   •   17:25
Ordonanţa salarizării, retrasă. Încep protestele
Sursa foto: Grigore POPESCU / AGERPRES FOTO

Proiectul de Ordonanţă de urgenţă menit să corecteze suprapunerea grilelor de salarizare în domeniul bugetar a fost retras, ieri, de ministrul Muncii, Ana Costea, după ce, într-o reuniune cu  sindicatele, reprezentanţii angajaţilor s-au plâns că creşterile prevăzute sunt prea mici. Sindicaliştii au spus că proiectul merită "pus pe foc" şi au ameninţat că vor începe chiar de azi acţiuni de protest.

Potrivit sindicaliştilor, chiar ministrul Muncii, Ana Costea, a recunoscut că proiectul este unul slab, angajându-se să-l retragă în faţa criticilor şi lăsând să se înţeleagă că îşi va da demisia. "Evidenţele au vorbit de la sine. A fost extrem de criticat acest proiect de ordonanţă, iar concluzia a fost că trebuie retras", a declarat pentru Jurnalul Naţional, preşedintelui Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu. Potrivit acestuia, Ana Costea ar fi recunoscut că personal agrea un proiect de lege mai vechi, discutat cu sindicatele, însă şi-a asumat proiectul de ordonanţă prezentat, ieri, din raţiuni bugetare. "În opinia domniei sale există un proiect de lege, cel pe care l-a discutat cu noi şi care este bun. Probabil va înainta Guvernului acest proiect. Această ordonanţă este de domeniul trecutului pentru că este inacceptabilă", a spus Hăncescu. În timpul întâlnirii de ieri, sindicaliştii i-au solicitat demisia ministrului. "Am refuzat în mod categoric acest proiect, chiar am sugerat că nu trebuie lucrat pe el, ci trebuie ars, aruncat la coş. Am fost cel care i-a cerut demisia doamnei ministru. Ne-a explicat că a fost încorsetată de componenta financiară şi că a trebuit să se încadreze în ceea ce i-a sugerat, probabil, ministerul de Finanţe. A lăsat impresia că îşi va da demisia din funcţia de ministru”, a declarat liderul Federaţiei Sindicale din Învăţământul Superior "Alma Mater", Anton Hadăr.

 

Încep protestele sindicale

Liderul FSLI, Simion Hăncescu, a declarat bugetarii din Învăţământ vor ieşi în stradă începând de săptămâna viitoare. "Evident că vom organiza acţiuni de protest, pentru că problema de fond nu este rezolvată. Actualul Guvern a avut misiunea să facă un proiect al legii salarizării. Deocamdată acest lucru nu se întâmplă. Ieşim în stradă săptămâna viitoare". Şi preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" (FSE), Marius Nistor, a declart pentru Jurnalul Naţional că vor începe protestele. "Mâine, la Târgu Mureş, Confederaţia CNSRL Frăţia, din care noi facem parte, va declanşa primele acţiuni de protest şi ele vor continua în întreaga ţară", a spus Nistor. Acesta a adăugat că Guvernul are obligaţia de a veni cu o ordonanţă care să rezolve în mod real discrepanţele salariale din sistemul bugetar. "În regim de urgenţă, este nevoie de un nou proiect de Ordonanţă de urgenţă care să elimine sau să facă acele corecţii care sunt absolut necesare. Dacă se pleacă de la premisa că doar cu 2,4 miliarde brut se pot face corecţii în toate domeniile bugetare, în momentul acela orice discuţie s-a încheiat. Guvernul va trebui să identifice sumele de bani necesare pentru a se putea face corecţiile absolut obligatorii", a spus Nistor.

 

Sindicaliştii au arătat că proiectul retras prevedea chiar scăderi ale salariilor. Astfel, educatoarele şi învăţătorii debutanţi, care ar fi fost încadraţi cu salariul minim pe economie, ar fi primit mai puţini bani ca în prezent

Ministrul Muncii, Ana Costea, a anunţat prin intermediul unui consilier că, dacă Guvernul nu va accepta retragerea proiectului salarizării bugetarilor, în şedinţa de azi, îşi va înainta demisia

Preşedintele FSE, Marius Nistor, avertizează cabinetul Cioloş să ia în serios domeniul bugetar şi să revină cât mai repede cu o Ordonanţă ce prevede creşteri mai consistente

×