x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ovidiu Lipan Țăndărică a semnat inițiativa pentru demiterea primarului Clotilde Armand

Ovidiu Lipan Țăndărică a semnat inițiativa pentru demiterea primarului Clotilde Armand

19 Aug 2021   •   11:40
Ovidiu Lipan Țăndărică a semnat inițiativa pentru demiterea primarului Clotilde Armand

Reprezentanții PSD anunță că artistul Ovidiu Lipan Țăndărică a semnat joi inițiativa pentru demiterea primarului Sectorului 1, Clotilde Armand.

Reprezentanții PSD spun că artistul este de acord cu demersul privind organizarea unui referendum pentru demiterea primarului Sectorului 1, Clotilde Armand.

Ovidiu Lipan Țăndărică a semnat joi listele puse la dispoziție de organizatorii demersului.

„Țăndărică a semnat! Ovidiu Lipan Țăndărică a ales astăzi să se implice în inițiativa de demitere a primarului USR-ist de la sectorul1. Omul şi Artistul-simbol, care a reprezentat cel mai bine ideea de libertate în România comunistă, s-a alăturat demersului nostru. Ovidiu Lipan își dorește ca, așa cum va lansa pe 15 septembrie încă un proiect cultural de valorizare a României, și sectorul 1 să redevină un reper al evenimentelor de clasă, al muzicii bune și al spiritului, nu un fief al gunoaielor, șobolanilor, abuzului și incompetenței”, scrie pe pagina de Facebook a PSD.

Reprezentanții PSD o critică pe Clotilde Armand pentru că a plecat în concediu în timp ce Sectorul 1 se află în stare de alertă din cauza crizei gunoiului.

„Suntem din ce în ce mai mulți pentru capitala capitalei. Sfidând orice limită a bunului simț, edilul om-nou și-a luat concediu în starea de alertă instituită chiar la solicitarea sa și simulează buna administrare a urbei lansând jumătăți de adevăr pe rețelele de socializare”, precizează reprezentanții social-democraților.

Demersul privind organizarea unui referendum pentru demiterea primarului Sectorului 1 a fost inițiat după izbucnirea crizei gunoiului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ovidiu lipan tandarica