La evenimentul organizat de INCSMPS – Institutul National de Cercetare Stiintifica in Domeniul Muncii si Protectiei Sociale din Romania au participat specialisti din organizatiile partenere, antreprenori, invitati din sectorul guvernamental, mediul academic si din societatea civila, care au analizat impactul proiectului destinat celor care doresc sa isi dezvolte abilitatile multiculturale, in contextul mobilitatii accentuate de pe piata fortei de munca.
Vasilica Ciuca, director general al Institutului National de Cercetare Stiintifica in Domeniul Muncii si Protectiei Sociale (INCSMPS) a deschis conferinta finala a proiectului, aratand importanta dezvoltarii competentelor interculturale, cat si posibilitatea de a le dezvolta utilizand jocul online P4I. Aceasta a sustinut ca P4I se adreseaza atat persoanelor care vor sa invete si sa isi dezvolte aptitudinile interculturale, cat si formatorilor si profesorilor ce vor sa foloseasca aceasta tehnica in predarea inovativa. In discutie a fost adusa si relevanta proiectului, in contextul mobilitatii fortei de munca, un fenomen actual ce are o amploare mare pentru Romania. In intreaga Uniune Europeana romanii au probleme de integrare, iar proiectul P4I ii poate ajuta pe cei care au plecat si vor sa se integreze si sa se acomodeze mai usor.
George Simons, consultant, cercetator pe tema interculturalitatii, membru in Consiliul de Administratie al SIETAR France, a sustinut ca jocurile sunt foarte importante in procesul de invatare intrucat faciliteaza si dezvolta capacitatea de a lucra in echipa si de a privi situatiile din alt unghi decat in mod normal. In opinia sa, jocurile ofera posibilitatea de a schimba atitudini si de a gandi inovativ. “Bucuria de a invata prin intermediul jocurilor se afla in patru elemente de joc ce se regasesc in aproape toate culturile” a sustinut Simons.
Primul element, “agonia” priveste depunerea unui maxim de efort, si “invata cum sa treci peste propriile limite”, in timp ce “norocul” sau “sansa” se refera la partea vigilenta a jucatorului , constient de situatiile imprevizibile.
“Dezorientarea produsa in cadrul unui joc creeaza o sansa mai buna de invatare”, a sustinut Simons, acesta fiind cel de-al treilea element al jocului.
“Mimarea”, “imitatia” reprezinta cel de-al patrulea element – “cand scoatem in evidenta o parte a noastra mai putin cunoscuta, cand faci ceva diferit decat in mod normal”, potrivit lui Simons.
“Joaca provoaca surprize care fac mai usoara invatarea” si ne “ajuta sa ne depasim limitele”, a mai subliniat Simons.
P4I – Playing for Interculturality (Jucând pentru Interculturalitate) este un proiect european, finanţat de către Comisia Europeană în cadrul programului de învăţare pe tot parcursul vieţii, sub-programul Grundtvig. Proiectul a fost aprobat în 2011 şi va fi implementat în decurs de 2 ani, in baza parteneriatului dintre INVESLAN- Spania, Institutul European pentru Managementul Diversitatii - Spania, SQ Learn - Grecia, CNIPA – Italia, SPI – Societatea Portugheza de Inovatie, INCSMPS – Institutul National de Cercetare Stiintifica in Domeniul Muncii si Protectiei Sociale- Romania, Learnit3D - Marea Britanie si Twin Learning LLC- SUA.
Acest joc social inovativ oferă posibilitatea adulţilor din Europa să-şi dezvolte abilitatile multiculturale, motivându-i să participe în mod activ şi să interacţioneze cu alţi utilizatori, stimulându-le competenţele cheie, cum ar fi socializarea digitală şi abilităţile de utilizare a calculatorului. P4I se adresează tuturor adulţilor beneficiari de formare, precum şi profesorilor, formatorilor şi experţilor în utilizarea de metodologii de predare inovative, din diferite sectoare ale educaţiei. Obiectivul jocului este de a obţine un loc de muncă într-o organizaţie internaţională.