x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Papa Francisc a numit un nou Episcop pentru Dieceza de Iași: pe Mons. Iosif Păuleț

Papa Francisc a numit un nou Episcop pentru Dieceza de Iași: pe Mons. Iosif Păuleț

de Magdalena Popa Buluc    |    08 Iul 2019   •   13:40
Papa Francisc a numit un nou Episcop pentru Dieceza de Iași: pe Mons. Iosif Păuleț

Sfântul Părinte Papa Francisc, în data de 06 iulie 2019, l-a numit Episcop romano-catolic de Iași pe Mons. Iosif Păuleț, până acum Decan de Bucovina și Paroh de Suceava, în aceeași dieceză.

Totodată, Sfântul Părinte a acceptat cererea de retragere a Episcopului Petru Gherghel, care conduce Dieceza de Iași din 1978 ca Administrator Apostolic și din 1990 ca episcop diecezan și a ajuns la limita de 75 de ani indicată de Dreptul Bisericesc. Din voința Papei Francisc, Mons. Gherghel va continua să conducă Dieceza de Iași ca Administrator Apostolic până ce noul episcop își va începe misiunea, după care va fi episcop emerit.

Președintele Conferinței Episcopilor din România, Arhiepiscopul Mitropolit de București, Mons. Ioan Robu a primit cu bucurie vestea numirii Mons. Iosif Păuleț ca Episcop de Iași, manifestând în același timp recunoștință față de Mons. Petru Gherghel pentru întreaga sa slujire spre binele Bisericii Catolice din România.

O dată cu numirea noului Episcop de Iași, numărul membrilor Conferinței Episcopale din România este de 18 episcopi: 7 greco-catolici şi 11 romano-catolici.

Data și locul consacrării episcopale a Mons. Iosif Păuleț vor fi stabilite ulterior. Mons. Păuleț va fi, astfel, al șaptelea episcop al Diecezei de Iași înființată canonic în 1884, după ce Biserica Catolică s-a reorganizat pe teritoriul Moldovei trecând prin patru episcopii (Milcov, Siret, Baia, Bacău).

Dieceza Romano-Catolică de Iași se întinde pe o suprafață de 46.378 km2, pe cuprinsul a opt judeţe (Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Bacău, Galaţi, Vrancea), cu o populaţie de 4.459.762 de locuitori. În structura ei administrativă internă este alcătuită din zece decanate incluzând 156 parohii deservite de 427 de preoți diecezani și călugări. Numărul credincioșilor romano-catolici din această Dieceză este de 215.887 de persoane, conform Anuarului Pontifical.

 

BIOGRAFIE

Monseniorul Iosif Păuleţ s-a născut la 17 octombrie 1954 în localitatea Tămăşeni, județul Neamţ, Dieceza de Iaşi. A frecventat școala generală în satul natal până în 1969. Studiile liceale le-a absolvit la Seminarul Mic (Şcoala de Cantori) în 1973. A urmat cursurile Institutului Teologic din Iaşi, unde în 1979 a absolvit cu echivalentul Licenței în Teologie pastorală. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1979, în Catedrala romano-catolică din Iași, de către Mons. Jakab Antal, Episcop auxiliar de Alba Iulia.

În cei 40 de ani de preoţie a îndeplinit mai multe misiuni pastorale şi responsabilităţi, remarcându-se prin dedicarea sa faţă de muzica sacră: a fost vicar parohial la Oţeleni (1979-1980), Pildeşti (1980-1982) şi Roman (1982-1983), şi paroh la Schineni (1983-1987), Cireșoaia (1987-1991), Onești (1996-2010) și Suceava (2010-2019). De asemenea, a îndeplinit funcția de decan de Trotuș (1996-2010) și Bucovina (2010-2019), și a fost director spiritual la Seminarul teologic romano-catolic din Iași (1991-1994) și la cel din Bacău (1994-1996). În cadrul Curiei Diecezei de Iași este membru al Consiliului Prezbiteral și al Colegiului Consultanților.

×