Lumea "este în război pentru că a pierdut pacea", a apreciat miercuri Papa Francisc în avionul care îl conducea spre Cracovia, precizând că nu este vorba despre un "război al religiilor", relatează EFE şi AFP.
"Nu ne este teamă să o spunem: lumea este în război pentru că a pierdut pacea", a declarat Suveranul Pontif în faţa jurnaliştilor care îl însoţesc în Polonia.
El a precizat că este vorba despre "un război de interese, pentru bani, pentru resursele naturale, pentru dominarea popoarelor". "Dar nu este un război al religiilor, pentru că toate religiile doresc pacea", a subliniat Sfântul Părinte.
Potrivit acestuia, se vorbeşte despre "insecuritate, dar adevăratul cuvânt este războiul". Un război "organizat".
Papa s-a referit la preotul în vârstă de 86 de ani care a fost ucis marţi în timp ce oficia slujba într-o biserică din Saint-Etienne-du-Rouvray, în Normandia (nordul Franţei), dar a ţinut să amintească şi moartea multor nevinovaţi şi nu numai din Europa.
Acest "sfânt preot" este unul, "dar câţi creştini, câţi nevinovaţi, câţi copii" au fost ucişi. "Să ne gândim, de exemplu, la Nigeria", a afirmat Suveranul Pontif.
Referindu-se la Zilele Mondiale ale Tineretului, la care va participa, papa a menţionat: "Se spune că tineretul este speranţa. Să sperăm că tinerii ne vor spune ceva şi ne vor da speranţă în acest moment".
Pe aeroportul Cracovia - Balice, la scara avionului papa a fost întâmpinat de preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, de soţia acestuia, Agata Kornhauser-Duda, şi de arhiepiscopul de Cracovia, Stanislaw Dziwisz, însoţiţi de doi copii în costume poloneze.
După ce au fost intonate imnurile Vaticanului şi Poloniei, papa a fost salutat de prim-ministrul Beata Szydlo.
Până duminică, Suveranul Pontif are o agendă de activităţi în sudul Poloniei, în cadrul manifestărilor organizate cu prilejul Zilelor Mondiale ale Tineretului.www.agerpres.ro