x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Parlamentul European solicită sporirea masivă a asistenței militare acordate Ucrainei

Parlamentul European solicită sporirea masivă a asistenței militare acordate Ucrainei

06 Oct 2022   •   23:10
Parlamentul European solicită sporirea masivă a asistenței militare acordate Ucrainei

Într-o rezoluție adoptată joi, eurodeputații afirmă că rezultatele așa-ziselor referendumuri, desfășurate sub amenințarea armelor, pentru a anexa regiunile Donețk, Kherson, Luhansk și Zaporizhzhia sunt „nule și neavenite” și solicită statelor membre să adopte sancțiuni suplimentare severe.

Eurodeputații îndeamnă statele membre ale UE și alte țări care sprijină Ucraina să își intensifice masiv asistența militară, în special în domeniile solicitate de guvernul ucrainean. Statele membre care mai ezită ar trebui să furnizeze partea care le revine din asistența militară necesară pentru scurtarea războiului.

Amenințările recente ale Rusiei de a utiliza arme nucleare sunt iresponsabile și periculoase, avertizează eurodeputații, conform unui comunicat. Aceștia solicită statelor membre și partenerilor internaționali să pregătească un răspuns rapid și decisiv în cazul în care Rusia lansează un atac nuclear asupra Ucrainei. Orice încercare a Rusiei de a prezenta atacuri asupra teritoriilor ocupate ca un atac asupra Rusiei și, prin urmare, ca motiv pentru un atac nuclear, este ilegală și lipsită de temei și nu va descuraja Uniunea Europeană să acorde în continuare asistență pentru a permite Ucrainei să se apere.

Eurodeputații condamnă mobilizarea militară din Rusia și măsurile care îi obligă pe rezidenții teritoriilor ocupate temporar din Ucraina să se înroleze în cadrul forțelor armate sau auxiliare ale Rusiei, act interzis de cea de-a patra Convenție de la Geneva. Pentru a menține stabilitatea în Caucazul de Sud și Asia Centrală, eurodeputații solicită, de asemenea, un sprijin sporit pentru țările din regiune care s-au confruntat cu un aflux de cetățeni ruși, în special Georgia, Kazahstan, Uzbekistan, Armenia și Kârgâzstan.

În ceea ce privește exploziile subacvatice de la conductele Nord Stream, eurodeputații afirmă că există tot mai multe „speculații că acestea ar fi fost rezultatul unui act coordonat și deliberat din partea unui actor statal”. Exploziile arată cât de periculoasă a fost politica creșterii dependenței de combustibilii fosili ruși și că utilizarea energiei ca pe o armă s-a ridicat la un nou nivel. Rezoluția invită statele membre să trateze cu prioritate protecția infrastructurii europene critice, să își sporească reziliența la atacurile externe și să sprijine în continuare reziliența partenerilor din Europa de Est și din Balcanii de Vest.

În cele din urmă, deputații solicită înființarea unui tribunal internațional ad-hoc pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei, „în cadrul căruia să fie urmăriți penal Putin și toți funcționarii civili și militari și aliații lor din Rusia responsabili de conceperea, lansarea și desfășurarea războiului din Ucraina”.

Rezoluția a fost adoptată cu 504 voturi pentru, 26 împotrivă și 36 abțineri.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: parlamentul european