x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Patriarhia Română îi acordă Simonei Halep "Crucea Patriarhală" pentru mireni

Patriarhia Română îi acordă Simonei Halep "Crucea Patriarhală" pentru mireni

15 Iul 2019   •   15:45
Patriarhia Română îi acordă Simonei Halep "Crucea Patriarhală" pentru mireni
Sursa foto: Captura Video

Patriarhia Română a anunţat că îi va acorda Simonei Halep "Crucea Patriarhală" pentru mireni. 

Aceasta este cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei. 

"Românca Simona Halep a devenit de mai multă vreme un simbol al performanţei sportive pe plan internaţional, fapt care a culminat cu obţinerea trofeului Wimbledon 2019, cel mai vechi şi mai prestigios turneu de tenis dintre cele 4 turnee de Mare Şlem. Apreciind realizările sale în domeniul tenisului feminin de performanţă şi, totodată, credinţa sa creştin-ortodoxă, pe care o mărturiseşte public prin semnul Sfintei Cruci, Patriarhia Română îi acordă campioanei Simona Halep Ordinul 'Crucea Patriarhală' pentru mireni, cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române".
Data înmânării distincţiei va fi stabilită de comun acord, precizează Patriarhia. AGERPRES

×