x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Patru posibile chipuri ale lui Gabriel Bivolaru

Patru posibile chipuri ale lui Gabriel Bivolaru

27 Mar 2004   •   00:00

Asa cum aratam in numarul de ieri al Jurnalului National, criminalistii Politiei Capitalei au facut patru variante ale infatisarii fostului deputat PDSR, Gabriel Bivolaru.

„Este posibil ca Bivolaru sa isi fi ras barba sau sa fi schimbat ceva la infatisarea sa, astfel incat sa fie greu de recunoscut", au precizat anchetatorii. Cele patru fotografii au fost obtinute in urma prelucrarii fotografiei lui Gabriel Bivolaru. Politistii fac apel catre cetateni ca, in cazul in care au cunostinta despre locul in care acesta se ascunde sa sune imediat la dispeceratul Politiei Capitalei, telefon 955, sau sa anunte cea mai apropiata unitate de politie.

Gabriel Bivolaru a fost condamnat, la inceputul acestei saptamani, la cinci ani de inchisoare pentru devalizarea Bancii Romane de Dezvoltare (BRD). Cateva zile mai tarziu, Tribunalul Bucuresti a cerut politiei punerea in aplicare a mandatului. Pentru ca Bivolaru nu era de gasit, judecatorii l-au dat in urmarire generala. Politistii l-au cautat la mai multe adrese din Capitala, fara nici un succes. In timp ce apropiati ai fostului deputat sustin ca Bivolaru a parasit Romania, politia sustine ca acesta se ascunde in tara. (Ion Alexandru)

×
Subiecte în articol: observator bivolaru