x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Paul Cononov: "Mai bine liberal decât guvernator al Deltei"

Paul Cononov: "Mai bine liberal decât guvernator al Deltei"

de Alexandru Nastase    |    14 Ian 2008   •   00:00
Paul Cononov: "Mai bine liberal decât guvernator al Deltei"

Dacă până în 2004 realizările Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării însemnau diplome, distincţii şi recunoaştere internaţională, acum împlinirile instituţiei care administrează una dintre cele mai valoroase rezervaţii din lume se rezumă la eliberarea de permise de cercetare, obligaţie de lege...



Dacă până în 2004 realizările Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării însemnau diplome, distincţii şi recunoaştere internaţională, acum împlinirile instituţiei care administrează una dintre cele mai valoroase rezervaţii din lume se rezumă la eliberarea de permise de cercetare, obligaţie de lege...


După aproape trei ani de administrare dezastruoasă a Deltei Dunării, guvernatorul rezervaţiei, Paul Cononov, a acordat presei locale din Tulcea unul dintre rarele sale interviuri. Ca de fiecare dată, opinia publică s-a cutremurat de râs văzând ce are de spus cel poreclit "Guvernatorul-gunoier".


APÅRÅTOR AL LEGII, CU DOSAR PENAL. În interviu, Cononov vorbeşte despre faptul că instituţia pe care o conduce este apărătoarea legii pe teritoriul rezervaţiei. "Pot să afirm că eu, ca şi guvernator, nu am duşmani, însă, având în vedere potenţialul economic pe care-l are Delta Dunării, evident că o serie întreagă de persoane intră în conflict cu o instituţie (ARBDD – n.r.) care nu face altceva decât să aplice legea", spune Cononov. În realitate, Administraţia Rezervaţiei a pierdut în 2007 o serie de procese tocmai pentru că a încălcat în mod flagrant legea. ARBDD a fost condamnată atât de instanţele de la Tulcea, cât şi de cele de la Constanţa. În prezent, guvernatorul are dosar penal pentru alte încălcări flagrante ale legii. În aceeaşi situaţie se află şi directorul executiv al instituţiei, Grigore Baboianu. Cei doi sunt cercetaţi pentru că au permis intrarea în vigoare, cu bună ştiinţă, a acordului tacit, faptă considerată de legiuitor infracţiune şi pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani. Cononov nu suflă o vorbă că în rezervaţie s-au făcut deversări de puiet de sturioni fără ca acţiunea să aibă autorizaţie de mediu. Nici un cuvânt, de asemenea, pentru o licitaţie de 3 milioane de euro privind un studiu de evaluare a stării Deltei, licitaţie pe care a câştigat-o... un institut de cercetări în transporturi din Bucureşti.


REALIZÅRI HILARE. În mandatul fostului guvernator, Virgil Munteanu, rezervaţia a primit mai multe diplome şi distincţii internaţionale de la cele mai prestigioase organizaţii şi convenţii, care recunoşteau calitatea managementului din Delta Dunării. Robinetul s-a închis după 2005, astfel că realizările cu care Cononov se mândreşte în 2007 sunt mai degrabă comice: a eliberat permise de cercetare în Delta Dunării pentru 14 instituţii, între care Academia Română, Universitatea Bucureşti, Institutul de Cercetare-Dezvoltare "Delta Dunării" Tulcea şi Institutul "Grigore Antipa" Constanţa...


TERENURILE REZERVAŢIEI. Cononov vorbeşte în interviu că terenurile Deltei sunt în pericol. Nu spune însă şi că, din cauza acţiunilor sale, rezervaţia poate rămâne fără mii de hectare în zona din judeţul Constanţa (localităţile Corbu şi Mihai Viteazul). Cononov nu spune că primarii liberali ai localităţilor din sudul rezervaţiei şi-au intabulat ilegal pământul. Conform legii, ARBDD, care ştia de acţiune (după cum rezultă din corespondenţa cu primarii), trebuia să informeze Ministerul Mediului şi Ministerul Finanţelor, pentru ca acestea să demareze acţiunile în instanţă. Administraţia Rezervaţiei nu a făcut acest lucru, ci a acţionat în instanţă, deşi nu avea acest drept, conform legii, nefiind proprietar al terenurilor şi deci neavând calitate procesuală activă. În consecinţă, instanţa din Constanţa a respins acţiunile ARBDD, Administraţia pierzând Fondul şi Apelul. Procesul se află în faza de recurs. Dacă Ministerul Finanţelor nu va face acţiune în nume propriu, ca reprezentant de lege al statului român în procese ce privesc domeniul public de interes naţional, Rezervaţia va pierde terenurile din cauza incompetenţei, poate şi relei-voinţe sau complicităţii conducătorilor săi.


LIBERAL PÂNÅ LA MOARTE. În 2005, Cononov anunţa că "Partidul Naţional Liberal rămâne la uşa Rezervaţiei". Anul trecut, acest slogan a fost călcat în picioare, când sediul Administraţiei Rezervaţiei a găzduit o şedinţă a PNL. În inter-viul de zilele trecute "Guvernato-rul-gunoier" afirmă că: "Sub nici o formă, de dragul scaunului de guvernator, nu-mi voi lăsa partidul care m-a promovat, partidul unde am învăţat multe lucruri".

×
Subiecte în articol: verde! delta dunării rezervaţiei cononov