x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Paznicii şi mesagerii oamenilor

Paznicii şi mesagerii oamenilor

de Daniela Cârlea Şontică    |    08 Noi 2009   •   00:00
Paznicii şi mesagerii oamenilor

La 8 noiembrie nu-i sărbătorim doar pe Arhanghelii Mihail şi Gavriil, ci întregul sobor îngeresc, adică toţi îngerii.

Îngerii sunt creaturi fără trup care comunică oamenilor voinţa lui Dumnezeu şi care Îl slujesc neîncetat pe Creator, iar Scriptura ne arată că istoria omenirii este plină de prezenţa lor binefăcătoare.

Prima referire biblică la îngeri o găsim în Cartea Facerii, atunci când Dumnezeu i-a izgonit din Rai pe primii oameni după căderea lor în păcat: "Şi, izgonind pe Adam, l-a aşezat în preajma grădinii celei din Eden, şi a pus heruvimi şi sabie de flacără vâlvăitoare să păzească drumul către pomul vieţii" (Facere 3, 24).

"Doi îngeri ai Domnului au intrat în casa lui Lot cel drept şi l-au sfătuit să părăsească Sodoma, pentru că Dumnezeu avea să nimicească oraşul din cauza păcatelor desfrânării, la fel şi Cetatea Gomora" (Facere, 19).

 

Sabia lui Mihail şi crinul lui Gavriil
Când Iacov a dormit lângă Luz, i s-au arătat îngerii într-un vis profetic: "Şi a visat că era o scară sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul, iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi pogorau pe ea" (Facere 28, 13). Era profeţia venirii Mântuitorului lumii, căruia toţi îngerii Îi slujesc, ca fiinţe create de El. Profetului Daniel i s-au descoperit lucruri despre sfârşitul lumii: "Şi îngerul păzitor al Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile, dar iată că Mihail, cel dintâi dintre îngerii păzitori, a venit în ajutorul meu şi eu l-am lăsat acolo la îngerul păzitor al regelui perşilor" (Daniel 10, 13).

Mihail este îngerul care a oprit căderea îngerilor din cer atunci când Lucifer s-a mândrit şi a fost aruncat în iad. Mihail a spus către soborul îngeresc: "Să luăm aminte! Să stăm bine, să stăm cu frică!", iar îngerii au început să-i cânte lui Dumnezeu.

Arhanghelul Gavriil este un înger care aduce veşti bune. S-a arătat bătrânului preot Zaharia, vestindu-i că soţia sa, Elisabeta, va naşte pe Ioan, care îl va boteza pe Iisus Hristos. Acelaşi Arhanghel i-a dat vestea cea bună Fecioarei Maria: "Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei (...). Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus" (Luca 1, 28, 31).

În iconografie, Arhanghelul Mihail este reprezentat cu o sabie, semn al rolului său de păzitor, iar Arhanghelul Gavriil este pictat cu un crin, ceea ce arată pacea şi binecuvântarea pe care le aduce.

 

Îngerii Învierii
Tot îngerii au vestit şi Învierea Domnului către femeile care mergeau dimineaţa la mormântul Lui, arătându-li-se "în veşminte strălucitoare şi, înfricoşându-se ele şi plecându-şi faţa la pământ, au zis aceia către ele: De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi? Nu este aici, ci s-a sculat" (Luca 24, 5). A doua venire a Domnului pe pământ şi sfârşitul veacurilor vor fi vestite de îngeri, după cum scrie Sfântul Apostol Pavel în Epistola Întâi către Tesaloniceni. 

Îmbucurătoare pentru fiecare credincios este prezenţa, la propriu, a îngerului păzitor, făptură invizibilă şi imperceptibilă, care insuflă neîncetat omului vieţuirea frumoasă, după voia lui Dumnezeu.

×
Subiecte în articol: credinta