x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator PDL-iştii se încaieră pe ciolan

PDL-iştii se încaieră pe ciolan

de Vali Blanaru    |    14 Iun 2010   •   00:00
PDL-iştii se încaieră pe ciolan

Legea de modificare şi completare a unor acte normative trimisă de Traian Băsescu în Parlament încinge spiritele în PDL. Deputatul Cezar Preda i-a trimis o scrisoare premierului Emil Boc în care atrage atenţia că Bogdan Drăgoi (foto), secretar de stat în Ministerul Finanţelor şi un apropiat al ministrului Adriean Videanu, a trimis Parlamentului un proiect de lege care "reprezintă interesele personale ale clientelei politice din instituţiile statului".

Proiectul de lege la care face referire Cezar Preda modifică regulamentele de funcţionare a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi a Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), instituţii recunoscute drept oaze de prosperitate pentru veniturile de mii de euro pe care le au angajaţii acestora.

Cezar Preda îl acuză pe Drăgoi că "în calitate de membru al Executivului s-a folosit de autoritatea semnăturii primului-ministru pentru a susţine şi promova în Parlament, cu o grabă şi discreţie alarmante, interesele şi afacerile clientelei politice". Preda susţine că proiectul de lege în forma adoptată nu prevede nici una dintre prevederile FMI privind necesitatea alinierii gradului de independenţă şi autonomie financiară a autotităţilor de reglementare, supraveghere şi control din sectoarele financiare la cele ale Băncii Naţionale a României, nu transpune în practică nici condiţionalităţile aferente sectorului financiar impuse de Banca Mondială sau recomandările instituţiilor financiare internaţionale şi ale organismelor europene şi nici nu a constituit o urgenţă pentru acordarea împrumuturilor externe României, aşa cum a susţinut secretarul de stat de la MFP, Bogdan Drăgoi, atât la Guvern, cât şi în Parlamentul României.

"Această lege prevede doar consolidarea independenţei politice şi financiare a acestor instituţii şi scoaterea lor definitivă de sub controlul Parlamentului României. Prin adoptarea acestei legi, parlamentarii au votat practic că nu mai au dreptul să voteze nici un raport financiar şi de activitate ale CNVM, CSA şi CSSPP. Legea scoate cele trei instituţii de sub controlul parlamentar, le consolidează independenţa şi se oferă putere de decizie deplină asupra domeniilor şi pieţelor reglementate", se arată în scrisoarea trimsă lui Boc.

×
Subiecte în articol: observator