1,5 miliarde de euro anual costă în 2024 pensiile militare din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), conform documentelor publice de pe site-ul ministerului de Finanţe. Recent, MAI a solicitat suplimentarea sumelor plafonate în ianuarie la 630 mil. lei pentru plata acestor pensii, conform unui memorandum aflat pe agenda şedinţei de guvern de joi.
Astfel, pensiile înseamnă circa 28% din bugetul total al MAI, care este de 29 mld. lei (5,8 mld. euro). Dintre aceştia, salariile angajaţilor înseamnă 16 mld. lei, adică circa 3 mld. de euro, ceea ce înseamnă că MAI cheltuieşte cu pensiile speciale ale poliţiştilor jumătate din cât cheltuieşte pe salariile poliţiştilor în serviciu.
Care este însă pensia medie în Poliţie? Depinde. Toţi poliţiştii pot ieşi la pensie înainte de împlinirea vârstei de 50 de ani însă doar puţini au „pensie specială“, adică mai mare decât contribuţia. De exemplu, un poliţist pensionat la gradul de agent şef principal, cel mai mare grad de subofiţer de poliţie, cu o vechime de 30 de ani în sistem, are o pensie de aproximativ 4.000 de lei.
Spre comparaţie, un proaspăt absolvent al şcolii de subofiţeri din România are un salariu de 3.000 de le, la care se adaugă diferite sporuri – de noapte, de hrană etc. şi poate ajunge la 3.500-3.800 de lei net. Salariul mediu net în România este în acest moment de 4.300 de lei net.
Pentru gradele mari de ofiţeri, mai ales cei care au avut funcţii de conducere în Inspectoratul General de Poliţie, pensiile trec de 10.000 de lei, adică 2.000 de euro.
(sursa: Mediafax)