x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Percheziții DNA în 13 locații într-un dosar de corupție

Percheziții DNA în 13 locații într-un dosar de corupție

06 Sep 2015   •   09:17
Percheziții DNA în 13 locații într-un dosar de corupție

Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de Combatere a Corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, comise în perioada 2013 – 2015, potrivit unui comunicat DNA.

În cursul zilei de 06 septembrie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 13 locații, situate în municipiul Bucureşti, şi judeţele Bacău, Călăraşi şi Ilfov, din care 3 sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice..

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.  

×
Subiecte în articol: dna