Poliţiştii efectuează 13 percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Călăraşi, Olt şi Constanţa pentru destructurarea unui grup infracţional suspectat că a înşelat 13 entităţi juridice cu peste 1,55 milioane de lei, se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
Cei 13 membri ai grupului infracţional sunt suspectaţi că în perioada 2010 - 2012 ar fi cesionat fictiv mai multe "societăţi fantomă", după ce le-ar fi folosit pentru a cumpăra fraudulos diverse bunuri, înşelând astfel 13 entităţi juridice cu peste 1,55 milioane de lei.
Reţeaua infracţională înfiinţa firme fictive, prin intermediul cărora stabileau relaţii comerciale cu diferite societăţi de bună-credinţă. În baza acestor relaţii, membrii grupării cumpărau diverse bunuri, pentru plata cărora emiteau în fals file CEC sau bilete la ordin. Ulterior, atunci când părţile vătămate doreau să încaseze sumele de bani cuvenite, instrumentele de plată le erau refuzate de către unităţile bancare, întrucât în conturile menţionate nu existau bani", se arată într-un comunciat de presă al Poliţiei Captialei. Printre cele 13 firme înşelate de membrii grupului infracţional este şi Arcelor Mittal, de la care aceştia ar fi cumpărat oţel beton, au precizat surse din rândul anchetatorilor.
După ce suspecţii înşelau societăţile comerciale, pentru a nu fi identificaţi şi pentru a-şi putea continua activitatea infracţională, liderul grupării demara procedurile pentru cesionarea firmelor, contractele de cesiune fiind întocmite în fals de către unul dintre membrii reţelei infracţionale.
Produsele obţinute prin înşelarea societăţilor de bună-credinţă erau introduse în patrimoniul altor firme, cu ajutorul unor documente de provenienţă falsificate şi vândute ulterior cu respectarea prevederilor fiscale, banii astfel obţinuţi fiind investiţi în alte operaţiuni comerciale licite, membrii grupării fiind astfel suspectaţi şi de spălare de bani.