x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Zeci de percheziţii în Vâlcea şi Gorj, într-un dosar de delapidare

Zeci de percheziţii în Vâlcea şi Gorj, într-un dosar de delapidare

de Redacția Jurnalul    |    28 Noi 2022   •   11:53
Zeci de percheziţii în Vâlcea şi Gorj, într-un dosar de delapidare

Zeci de percheziţii au loc în județele Vâlcea şi Gorj, inclusiv la sediul unui post de poliției, într-un dosar de comerț cu cărbune și lemne. Un polițist este bănuit de implicare.

DGA face luni 33 percheziții în judeţele Vâlcea şi Gorj, din care 19 la sediul unor instituţii publice.

„Sub coordonarea procurorului de caz din Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupţie, delapidare, fals şi infracţiuni contra patrimoniului, în legătură cu activitatea de comercializare a cărbunelui, fapte săvârşite în perioada 2021 - 2022. Activităţile vizează şi un agent de poliţie care administrează în fapt o societate comercială al cărei obiect de activitate constă în comercializarea de cărbune şi material lemnos”, informează DGA.

Surse din anchetă au declarat pentru MEDIAFAX că percheziții au loc inclusiv la postul de poliție Grădiștea și la exploatarea minieră de la Berbești. Aceleași surse spun că persoane din conducerea exploatării miniere ”închideau ochii” la cantitățile de cărbune scoase la vânzare.

 

×
Subiecte în articol: perchezitii delapidare