x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Aproape 130.000 de persoane au intrat joi în România, dintre care circa 15.400 de ucraineni

Aproape 130.000 de persoane au intrat joi în România, dintre care circa 15.400 de ucraineni

de Redacția Jurnalul    |    23 Iun 2023   •   13:45
Aproape 130.000 de persoane au intrat joi în România, dintre care circa 15.400 de ucraineni

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPR) informează că joi au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 129.651 de persoane, dintre care 15.426 cetăţeni ucraineni.

Potrivit unui comunicat, prin punctele de frontieră din întreaga ţară au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 272.300 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 68.800 de mijloace de transport.

Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în România 4.663.624 de cetăţeni ucraineni.

În zonele de competenţă, punctele de trecere şi "frontiera verde", poliţiştii au constatat 49 de fapte ilegale (21 de infracţiuni şi 28 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 14.400 de lei.

Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de aproximativ 296.000 de lei.

Joi nu s-a permis intrarea în ţară a 24 de cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi ieşirea a 51 de cetăţeni români din diferite motive legale.

×
Subiecte în articol: frontieră persoane