x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste 45.000 de români din Diaspora au votat la alegerile prezidențiale. În ce oraș au votat cele mai multe persoane?

Peste 45.000 de români din Diaspora au votat la alegerile prezidențiale. În ce oraș au votat cele mai multe persoane?

de Redacția Jurnalul    |    23 Noi 2024   •   08:40
Peste 45.000 de români din Diaspora au votat la alegerile prezidențiale. În ce oraș au votat cele mai multe persoane?

Peste 45.000 de români din Diaspora au votat la alegerile prezidențiale până sâmbătă dimineață. În străinătate votarea a început vineri și durează trei zile.

În străinătate au votat, până la momentul transmiterii știrii, 45.762 de români, dintre care 41.535 pe liste suplimentare, iar 4.227 prin corespondență. 23.636 au fost bărbați și 22.097 femei.

În secția de votare Londra, Harrow 3, Marea Britanie, au votat cele mai multe persoane, respectiv 239 de persoane. Urmează patru secții din Republica Moldova, cu peste 200 de votanți.

După vârstă, cei mai numeroși au fost cei din categoria 45-64 de ani, iar la polul opus se află votanții din categoria peste 65 de ani.

Primii care și-au putut exprima votul au fost românii din Noua Zeelandă, la o secție de votare din Auckland.

Pentru acest scrutin prezidențial, autoritățile au organizat 950 de secții de votare în străinătate, cu 35 mai multe față de alegerile europarlamentare din iunie 2024, când au fost 915 secții.

Românii din diaspora pot vota la orice secție din străinătate, având nevoie doar de un act de identitate românesc valid: carte de identitate (inclusiv electronică sau provizorie), buletin, pașaport (diplomatic, de serviciu sau simplu, inclusiv cele electronice sau temporare).

La alegerile prezidențiale din acest an s-au înscris 14 candidați, însă Ludovic Orban s-a retras din cursa electorală.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: diaspora alegeri prezidențiale 2024