Peste 3.400 de oameni au semnat o petiţie online, iniţiată de Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD), în urmă cu trei zile, pentru oprirea abuzurilor şi instituirea unui mecanism strict de monitorizare a şcolilor speciale. Prin această petiţie, iniţiată ca urmare a acuzaţiilor de abuz aduse cadrelor didactice de la Şcoala Specială nr. 4 din Bucureşti, CEDCD solicită Guvernului și Ministerului Educației să emită un act normativ în regim de urgență, care să prevadă: “instalarea de camere video în toate cele 176 de școli speciale din România, demararea unei anchete exhaustive în școlile speciale din România cu privire la situația abuzurilor împotriva elevilor şi demararea unui program național de evaluare psihologică a personalului didactic și nedidactic din școlile speciale din Romania cu experți evaluatori independenți”. De asemenea, organizaţia cere autorităţilor să elaboreze un “plan de măsuri de prevenire a abuzurilor și violențelor în școlile speciale” şi monitorizarea acestor şcoli din partea societăţii civile. În prezent, peste 31.000 de copii cu dizabilități sunt izolați în 176 de școli specială, iar cei mai mulţi dintre ei sunt victime ale tratamentelor crude, inumane și degradante de către cadrele didactice și personalul auxiliar (bătăi, sedative, contenționări etc.), potrivit organizaţiei.