x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Piața auto din România a scăzut puternic în primele șase luni, mașinile electrice au înregistrat o creștere de 53,6%

Piața auto din România a scăzut puternic în primele șase luni, mașinile electrice au înregistrat o creștere de 53,6%

10 Aug 2020   •   15:07
Piața auto din România a scăzut puternic în primele șase luni, mașinile electrice au înregistrat o creștere de 53,6%

Pe o piață auto care s-a comprimat semnificativ după 7 luni, cu 34,2%, automobilele electrice își continuă creșterea, cu un plus de 53,6% față de perioada similară din 2019, anunță APIA.

Deși în luna iulie a acestui an s-au înmatriculat (conform datelor DRPCIV) mai puține autovehicule comparativ cu luna similară a anului trecut (-42,4%), raportat la evoluția din acest an, piața auto dă semne de revenire, cu +22,9% comparativ cu volumul înregistrat în luna iunie, după ce și în iunie s-a înregistrat o creștere de 38,9% față de luna mai a acestui an.

Au fost înmatriculate 14.687 autovehicule (autoturisme, vehicule comerciale ușoare și grele, minibuze si autobuze), număr inferior (-42,4%) celui din luna similară din 2019, când au fost înmatriculate 25.490 autovehicule, multe datorită unor termene limită impuse prin regulamentele de omologare. Astfel, după 7 luni din 2020, se înregistrează o evoluție generală negativă a pieței (-34,2% comparativ cu perioada similară din 2019).

În ceea ce privește achizițiile de autoturisme noi din UE, este relevantă situația din țările Europei de Vest care, în luna iulie, au înregistrat o creștere de 2,2% comparativ cu luna similară a anului trecut, compensând, astfel, într-o oarcare măsură, scăderile de până acum. Cu toate acestea, după primele 7 luni din 2020, pe ansamblul acestui grup, se înregistrează o evoluție generală negativă (-35,0%) comparativ cu aceeasi perioadă din 2019.

Top-ul general pe mărci (autoturisme + autovehicule comerciale) după 7 luni din 2020 este condus de către Dacia, cu 20.252 unități, urmată de către Volkswagen, cu 5.779 unități, Renault 5.667 unități, Skoda, 5.000, Ford 4.905 unități, și Hyundai cu 4.064 unități.

Autoturismele au un minus de 44,2% în luna iulie 2020 față de iulie 2019, rezultând o evoluție generală în 2020 de -34,0%.

La finalul primelor 7 luni din 2020, Top10 este condus de către Dacia, cu 18.950 unități (-33,8% față de 2019, cotă de piață 30,7%), urmată de către Skoda 5.000 unităţi (-34,6%, cotă de piață 8,1%), Volkswagen cu 4.880 unități (-24,5%, cotă de piață 7,9%), Renault 4.678 unități (-44,3%, cotă de piață 7,6%) și Hyundai 4.064 unități (-8,9%, cotă de piață 6,6%).

Pe modele, cu cele 8.353 unități vândute, Dacia Logan este cel mai bine vândut model după 7 luni din 2020 (-46,6% comparativ cu anul trecut), urmat de Dacia Duster, 4.731 unități (-25,9%), Dacia Sandero, 4.576 unități (-7,6%), Renault Clio, 2.074 unități (-44,6%) și Skoda Octavia, 1.795 unități (-39,0%).

Pe clase, după primele 7 luni din anul 2020, toate segmentele sunt în teritoriul negativ. Segmentul SUV este, în continuare, pe prima poziție, cu o pondere în total piață de 38,7%, acesta înregistrând și o scădere sub media pieței (-25,4% față de -34,0%). Segmentul C, cu 33,5% din total piață este pe locul secund, iar pe locul al treilea, în ușoară creștere în ultimele luni, segmentul B, care reprezintă 20,6% din total piață.

În funcţie de tipul de combustibil al achizițiilor de autoturisme, în luna iulie ponderea autoturismelor diesel este superioară celei înregistrate în luna precedentă din 2019, (22,7% în iunie). Si pe ansamblul perioadei, autoturismele diesel înregistrează o creștere a cotei de piată în 2020, respectiv 28,3% comparativ cu 26,6%, cât se înregistra în 2019.

Pe ansamblul primelor 7 luni ale anului 2020, autoturismele pe benzină continuă să dețină cea mai mare pondere, respectiv 65,6% din total (în scădere față de cota înregistrată anul trecut, 69,5%).

Categoria autoturismelor “verzi“, respectiv cele electrice (100% și hibride plug-in), precum și cele hibride (care dispun de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă) înregistrează, pe ansamlul ei, un volum în creștere (+3,6%), comparativ cu perioada similară a anului trecut. Pe subcategorii, se consemnează o creștere importantă de 38,6% la autoturismele 100% electrice și una mult mai consistentă, de 115,1%, la cele hibride plug-in. Pe de altă parte, autoturismelehibride care dispun de propulsie electrică (nu sunt incluse aici cele mild hibrid), înregistrează după primele 7 luni din 2020, o evoluție negativă (-11,5%).

In ceea ce priveste topul pe marci la 7 luni al automobilelor electrice (100% + cele hibride plug-in), care sunt stimulatete prin Programul Rabla Plus, cele mai mari volume înregistrează Renault (285 unități), Skoda (213 unități) și BMW (132 unități).

In acest context, este de așteptat ca, în 2020, achizițiile de autoturisme “verzi“ să înregistreze volume semnificativ mai mari decât cele din anul anterior, acestea fiind, în mare măsură, stimulate de Programul Rabla Plus (la această dată, programul înregistrează peste 1.400 rezervări de autoturisme electrice și hibride plug-in față de doar 800 anul trecut.

Autoturismele cu tracțiune integrală (4x4) înregistrează, după 7 luni, 21,4% din totalul achizițiilor, pe un volum total de 13.201 unități, inferior cu 27,4% celui consemnat în aceeași perioadă din 2019.

În ceea ce privește tipul proprietarului, cele mai multe achiziții de autoturisme după 7 luni din 2020 sunt realizate de către persoanele juridice, care acoperă 58% din totalul achizițiilor de autoturisme, celor fizice revenindu-le restul de 42%.

Autovehicule comerciale ușoare (inclusiv minibuse si pick-up) au înregistrat o scădere importantă în luna iulie (-36,4%), mai puțin amplă comparativ cu autoturismele, fapt care contribuie la consemnarea unei evoluții generale aflate în registrul negativ -27,9% pe primele 7 luni din 2020.

(sursa: Mediafax)

×