x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pile, intervenții și șantaje mediatice. Războiul notarilor timișeni a ajuns la apogeu

Pile, intervenții și șantaje mediatice. Războiul notarilor timișeni a ajuns la apogeu

de Irina Ciobanu    |    30 Oct 2012   •   14:37
Pile, intervenții și șantaje mediatice. Războiul notarilor timișeni a ajuns la apogeu

Pe 31 octombrie la Timișoara, va avea loc un nou concurs pentru ocuparea  a opt posturi de notari stagiari, pentru județele Timiș, Arad și Caraș-Severin. Acesta are loc după ce un prim concurs a fost invalidat de către Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici de la București. Motivele anulării primului concurs au fost grave nereguli în desfășurare și abateri ale comisiilor de examinare si de contestații. Noul concurs a stârnit un adevărat război între părinții și protectorii unora dintre candidați, mai ales că aceștia sunt la rândul lor judecători, notari sau avocați. Dezinformarea și presiunile au atins cote maxime înaintea examenului, a cărui miză a făcut ca diverse personaje să încerce presiuni prin demnitari din Justiție sau santaje mediatice.

La concursul invalidat, de pe 15 septembrie, nota cea mai mare a obtinut-o Adina Nistor, fiica vicepreședintelui Curții de Apel Timișoara, Erica Nistor, urmată pe locul al doilea din cei cinci admiși de către Anca Diana Petrișor, fiica lui Petre Petrișor, fost președinte al Tribunalului Timiș și judecător la Curtea de Apel Timișoara , actualmente avocat. Au urmat presiuni și șantaje mediatice indirecte din tabăra câștigătorilor examenului invalidat. Decizia  de anulare a primului concurs a atras presiuni asupra Colegiului Director și a lui Dumitru Viorel Mănescu, președinte al Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România. Anularea concursului cu aranjamente a deranjat castele notarilor, toți actuali sau foști președinți și vicepreședinți de la Curtea de Apel Timișoara. Astfel, cei cinci candidați câștigători ai concursului din 15 septembrie au încercat să conteste în instanță decizia Colegiului Director al Uniunii Naționale de la Bucuresti, însă fără șanse deoarece contestarea unei astfel de decizii privind un concurs nu este de competența instanțelor de judecată.

Câștigătorii concursului anulat au aruncat în presă zvonul că una dintre candidate, care a fost respinsă ,  ar avea o relatie cu judecătorul timisorean Florin Moţiu, care actualmente este ministru secretar de stat în Ministerul Justiţiei, acesta fiind motivul pentru care examenul a fost invalidat. Atacul la viaţa privată a secretarului de stat are însă alte motivații, care țin de razboiul unor magistraţi și ziariști din Timișoara cu acesta. El nu a comentat speculațiile din presa locală. "Din punctul meu de vedere, Ministerul Justiției nu are atribuții legate de concursurile pentru ocupația de notar. Personal, în minister nu am atribuții legate de notari”, a declarat Florin Moțiu.

Perdanții primului concurs, care au reușit prin contestații să îl invalideze, dovedind cu probe ilegalitatea desfășurării și încălcarea procedurilor, se tem că și examenul din 31 octombrie ar putea fi aranjat tot în favoarea celor cinci câștigatori de la primul concurs, plus încă doi candidați, care au reușit să își aranjeze intrarea prin intermediul relațiilor și al notarilor care îi îndrumă.

Plângere penală și condiții speciale


Unul dintre candidați a depus o plângere penală împotriva Consiliului Director al Camerei Notarilor din Timișoara, pentru concursul ilegal și pentru respingerea nejustificată a contestației. Alți candidați au solicitat montarea de aparate de bruiaj și supraveghere video în sală, pentru a nu se putea copia cât și supraveghetori care nu au legătură cu Camera Notarilor din Timișoara. "La examen lucrările vor fi corectate de către un profesor universitar de la Cluj, iar președintele Comisiei de Examinare este din Oradea. Am discutat cu cei de la Camera Notarilor din Timișoara și am insitat să se țină un concurs corect. Toți candidații să pornească de la zero și cu sanse egale. Un ziar din Timișoara a scris că invalidarea examenului este o premieră și că este ilegală. Absolut fals. Am mai anulat concursuri dacă au existat probleme sau vicii. Nu aveam cum să nu invalidăm, când toate cele 13 lucrări aveau aceleași probleme legate de ștampilare, semnare și numărul de pagini netrecute în borderou”, a declarat Dumitru Viorel Mănescu, președintele Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România.

×