x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ploaie torențială pe Autostrada A3. La intrarea în București se circulă în coloană

Ploaie torențială pe Autostrada A3. La intrarea în București se circulă în coloană

07 Apr 2021   •   11:42
Ploaie torențială pe Autostrada A3. La intrarea în București se circulă în coloană

Ploaia torențială a dat peste cap traficul pe autostrada A3 București-Ploiești. Miercuri, înainte de prânz, la intrarea în capitală s-au format coloane lungi de mașini, iar șoferii au fost sfătuiți să circule cu prudență.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunță că pe Autostrada A3 București – Ploiești se circulă cu dificultate din cauza ploii torențiale.

Vizibilitatea este redusă, iar în zona kilometrului 34 există riscul de acvaplanare. Numărul de mașini este foarte mare, iar la intrarea în capitală se circulă în coloană.

Șoferii sunt sfătuiţi să circule cu mare atenţie şi cu viteză redusă, să folosească luminile de întâlnire, iar fiecare manevră să fie efectuată numai după o temeinică asigurare, pentru a putea evita producerea de accidente rutiere.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ploaie autostradă