x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Ploile au făcut ravagii în toată ţara

Ploile au făcut ravagii în toată ţara

Publicat la 31 Mai 2010 00:00 Modificat la 31 Mai 2010 00:00

Ploile torenţiale căzute aseară în toată ţara au făcut ravagii. În Prahova, o furtună violentă a blocat traficul la intrarea în Ploieşti dinspre Bucureşti. Purtătorul de cu­vânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Raluca Va­si­loae, a declarat că vântul puternic a dezrădăcinat mai mulţi copaci care au căzut pe carosabil, afectând circulaţia rutieră. Şi traficul feroviar pe ruta Piteşti - Bucureşti a fost blocat pe un fir luni seară, din cauza unui copac căzut peste calea ferată. Circulaţia a fost re­lua­­tă după aproximativ o oră, du­pă ce lucrătorii CFR au reuşit să taie arborele şi să-l îndepărteze de pe terasament. Din cauza ploilor abun­dente, circulaţia pe DN 1, între Ploieşti şi Braşov, s-a des­fă­şu­rat cu dificultate, pe o singură bandă în localitatea Comarnic. Şi în Ardeal a plouat torenţial. Mai multe gospodării din comuna Ju­cu, judeţul Cluj, au fost afectate de  ploaia torenţială. Primarul co­munei, Dorel Pojar, i-a declarat corespondentului Mediafax că a fost o rupere de nori care a afectat câteva zeci de gospodării. "Aşa ceva nu a mai fost în Jucu în ul­ti­mii 40 de ani", a spus primarul.

×
Subiecte în articol: observator