Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti va dubla numărul misiunilor de patrulare la care vor participa poliţişti locali de la Ordine Publică, Centrul Istoric şi Control, precum şi de la Serviciul Intervenţii iar în noaptea de Înviere, echipajele vor asigura menţinerea fluidizării traficului şi prevenirea producerii unor evenimente care ar putea pune în pericol siguranţa publică, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Capitalei.
Totodată, în perioada Sărbătorilor Pascale, în special în zona Centrului Istoric, reprezentanţii Poliţiei Locale vor efectua ample acţiuni de control, care vor avea ca obiect respectarea normelor privind serviciile de transport de tip taxi, anunţă PMB.
Conform sursei citate, în noaptea de Înviere (27/28 aprilie), liniile de tramvai 1/ 10 şi 41 vor funcţiona pe întreg parcursul nopţii, cu interval de succedare mărit.
În zilele de 26-29 aprilie şi 1 mai, mijloacele de transport ale STB vor circula după un program corespunzător unei zile de weekend.
Informaţiile specifice unui astfel de program, pentru fiecare linie, se regăsesc pe site-ul STB, secţiunea Trasee http://stbsa.ro/v_trasee.
Pe 30 aprilie, liniile de transport public de suprafaţă vor funcţiona după un program corespunzător unei zile de weekend, suplimentat cu aproximativ 25%, cu excepţia liniilor regionale, care vor circula normal.
De asemenea, cu ocazia desfăşurării Slujbei de Înviere la Biserica Sfânta Treime Ghencea de pe strada Mihail Sebastian, în noaptea de sâmbătă spre duminică, între orele 19,00 şi 4,00, traficul rutier va fi restricţionat total între strada Novaci şi Calea 13 Septembrie.
Având în vedere aceste măsuri, STB va modifica circulaţia mijloacelor de transport din zonă, sub coordonarea agenţilor de la Brigada Rutieră, astfel: linia 173 va funcţiona sâmbătă, începând cu ora 19,00, până la retragere, pe un traseu modificat în ambele sensuri de la intersecţia Calea 13 Septembrie/ str. Mihail Sebastian pe Calea 13 Septembrie, şos. Progresului, Calea Rahovei, apoi traseul de bază; linia N120 va funcţiona în noaptea de sâmbătă spre duminică, între orele 0,00 - 4,00, pe un traseu modificat în ambele sensuri de la intersecţia Calea 13 Septembrie/ str. Mihail Sebastian pe Calea 13 Septembrie, şos. Progresului, Calea Rahovei, şos. Alexandriei, apoi traseul de bază.
De asemenea, în perioada 26-30 aprilie şi 1 mai, Centrele de Emitere şi Reîncărcare Carduri de transport vor funcţiona după un program corespunzător unei zile de weekend. Orarul centrelor este actualizat zilnic pe pagina de internet http://stbsa.ro/punct_bilet.php, se mai arată în comunicat.
AGERPRES