x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Poliţia timişeană stă pe un butoi de pulbere

Poliţia timişeană stă pe un butoi de pulbere

de Mircea Opris    |    22 Aug 2009   •   00:00
Poliţia timişeană stă pe un butoi de pulbere

Mai multe sute de poliţişti, în frunte cu Doinel Malcoci, preşedintele sindicatului poliţiştilor timişeni, cer demisia şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, Săndel Palade. Aceştia îl acuză pe comandantul poliţiei judeţene de presiuni şi jocuri de culise prin care încearcă intimidarea şi excluderea din poliţie a ofiţerilor şi a subofiţerilor incomozi propriei persoane.



Exemplele există cu duiumul încă de la instalarea lui Palade în fruntea IJP Timiş, în 25 ianurie 2008. Poliţia timişeană stă pe un butoi cu pulbere, în contextul în care majoritatea anagajaţilor cer demisia lui Palade, iar Ministerul Administraţiei şi Internelor a trimis mai multe comisii care au controlat activitatea lui Săndel Palade.

VOR CAPUL ŞEFULUI
Preşedintele filialei din Timiş a Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Doinel Malcoci, cere public demisia şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, Săndel Palade. Malcoci susţine că poliţiştii timişeni sunt sătui de presiunile şefului IPJ iar unii dintre ei au ajuns chiar să se îmbolnăvească de inimă din cauza acestuia.

"Domnul Palade nici dacă ar primi sindicatul moştenire de la străbunii dumnealui nu ar avea voie să-şi bată joc de sănătatea a 1.600 de oameni. Unul dintre şefii de serviciu, al cărui nume nu doresc să îl menţionez, a ajuns să umble cu medicamentele de inimă la el şi are numai 35 de ani. Alt coleg a spus că el nu mai face nimic şi este mai bine.

Dacă vrei să faci ceva eşti cercetat prealabil. Poliţiştii timişeni s-au săturat de cercetările prealabile comandate de şeful inspectoratului. Am cerut sprijin la nivel naţional de la reprezentanţii SNPPC şi l-am primit. Cerem demisia dumnealui", a declarat Doinel Malcoci. Acesta a fost reales joi în fruntea filialei judeţene a sindicatului poliţiştilor. Mai mulţi ofiţeri din inspectorat ne-au declarat că deţin probe conform cărora comandantul IJP Timiş a fabricat denunţuri anonime împotriva lor, pe care le-a trimis conducerii ministerului precum că, ulterior, să declanşeze cercetări interne prealabile împotriva celor care nu sunt de acord cu practicile sale.

VICTIMELE AMBIŢIILOR PERSONALE
Mai mulţi şefi de servicii au fost nevoiţi să îşi ceară transferul în urma presiunilor făcute de şeful inspectoratului. Printre aceştia, comisarul Adrian Dumbravă, şeful Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Toxice Timiş, internat pentru probleme cardiace şi stres cronic în urma tachinărilor repetate primite din partea şefului. Un alt caz este al unui tânăr ofiţer care a propus deschiderea unui dosar penal împotriva primarului din Lugoj, Francisc Boldea, acuzat că a aprobat demolarea unei fântâni-sculptură, aflată în aria de protecţie a monumentelor istorice din oraş.

Când tânărul poliţist i-a prezentat lui Palade propunerea şi dosarul acesta l-a scos afară din birou şi a început să ţipe la el că nu a desfăşurat corect ancheta. A doua zi, tânărul poliţist a fost scos de pe lista de avansări pe care o avea pe birou mai-marele IJP Timiş. Criza de combustibili din inspectorat a făcut şi ea victime. Şeful Poliţiei Buziaş, Radu Tufiş, a fost cercetat prealabil şi retrogradat de conducerea instituţiei pentru că a redistribuit cota de benzină alocată unei maşini defecte spre alte maşini din parcul auto.

Două bonuri de benzină în valoare de un milion de lei vechi. Pentru atât a plătit cu funcţia şeful Poliţiei oraşului Buziaş, Radu Tufiş. Ofiţerul a fost cercetat şi retrogradat de o comisie a IPJ Timiş pentru că ar fi redistribuit cota de benzină alocată unei maşini defecte spre celelalte două maşini aflate în parcul auto al Poliţiei Buziaş. "Tufiş a fost executat pentru faptul că şi-a gospodărit ograda lui. Nu a prejudiciat pe nimeni, doar că a distribuit benzina de pe o maşină stricată pe alte două.




A folosit trei cote pe două maşini, adică două bonuri de benzină în valoare de un milion le-a împărţit echipajelor pentru a avea combustibil în patrulare. Pentru asta, a stat patru ore în audieri şi a fost retrogradat din funcţie", a declarat Doinel Malcoci, preşedintele sindicatului poliţiştilor. Radu Tufiş a făcut contestaţie la decizia comisiei de a-l retrograda şi aşteaptă acum rejudecarea cazului său.

Situaţia este similară şi la Biroul Poliţiei Rutiere, care din lipsă de combustibili de abia poate amplasa radarele în afara Timişoarei. În schimb, la cererea comandantului Săndel Palade, maşinile de la poliţia rutieră trebuie să facă drumuri pentru diverse alte departamente.

LEGĂTURI PERICULOASE
Săndel Palade s-a remarcat şi prin legăturile cu diverse grupuri de interese din Timişoara şi Lugoj. Ca o coincidenţă, comisarul-şef Săndel Palade şi comisarul Gelu Marinescu de la Poliţia Făget, cumnatul comandantului IJP Timiş sunt prieteni cu Iulian "Viscol" Boţ, şeful celui mai influent clan de ţigani din Lugoj, cercetat pentru mai multe infracţiuni în România şi în Italia. Iulian Boţ este patronul firmei Company Loris SRL, care a renovat anul trecut clădirea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, cu acordul scris al aceluiaşi şef de inspectorat, Săndel Palade.

În luna februarie, acesta a fost acuzat de patronii unei firme de protecţie şi pază că a încercat să îi elimine de pe piaţă pentru a face loc unei firme concurente. Totul s-a petrecut în seara de 15 februarie, la o casă de schimb valutar din complexul studenţesc. Poliţiştii au fost anunţaţi prin numărul unic de urgenţă 112 de faptul că mai multe persoane jefuiesc exchange-ul. Primii ajunşi la faţa locului au fost poliţiştii de la secţia doi care au fost urmaţi de un echipaj DPIR şi unul de la Jandarmerie.

Firma de pază cu care patronul casei de schimb valutar are contract a ajuns la locul incidentului abia la 10 minute după primirea apelului. Imediat după ce au izolat perimetrul forţele de ordine au aflat că alarma a fost falsă şi că cel care a pus totul la cale a fost chiar Săndel Palade, mai-marele poliţiei din Timiş. Capul poliţiştilor a dorit în acest fel să testeze viteza de reacţie a echipelor operative, după jafurile din Braşov.

Ulterior, patronii firmei de pază acuzată pentru întârzierea la intervenţie, au reşit să demaşte "lucrătura", despre care au afirmat că a fost pusă la cale de şeful poliţiei timişene care dorea ca firma să fie înlocuită cu o alta, care forţează intrarea pe piaţa timişoreană de profil de aproape un an.

×