x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Poliţist român în Paris. A lucrat într-un arondisment din capitala Franţei

Poliţist român în Paris. A lucrat într-un arondisment din capitala Franţei

de Cristinel C. Popa    |    09 Ian 2015   •   20:17
Poliţist român în Paris. A lucrat într-un arondisment din capitala Franţei

Un poliţist român ce s-a întors din misiune de la Paris. Subcomisarul Radu Roman lucrează la Biroul de Investigaţii Criminale de 15 ani. Pentru a putea pleca în misiune în Franţa a trecut printr-o selecţie cu un grad de dificultate ridicat. Timp de două luni, din decembrie 2013 şi până în ianuarie 2014, Roman a făcut ordine la Paris. În capitala Franţei a colaborat cu poliţiştii locali pentru a-i ajuta să identifice mai uşor cetăţenii români stabiliţi în Hexagon. “Este una dintre multele misiuni de patrulare la care au participat politiştii români…La fiecare început de misiune contigentul român este invitat la Prefectura Poliţiei din Paris, unde se face repartizarea politiştilor pe arondismentele unde vor lucra, mai exact la comisariate, la posturile de poliţie. Cu această ocazie ţi se face un scurt instructaj, iar în unele cazuri se face un alt instructaj la locul exact unde se lucrează, la postul de poliţie efectiv”, a spus comisarul Radu Roman. El spune că forţele de ordine române sunt pregătite să facă faţă unei ameninţări de acest tip în România. Poliţistul afirmă că, într-un caz similar celui de la Paris, instinctul este cel care-ţi arată ce trebuie să faci ca să salvezi viaţa ta şi pe a celor din jur. Poliţistul spune că în perioada pe care a petrecut-o la Paris, oraşul era unul cu adevărat liniştit. Poate de aceea francezii nu au putut anticipa cumplitele clipe prin care aveau să treacă în aceste zile…”Acum situaţia actuală din Paris cu siguranţă este una foarte tensionată, după cum observăm în toată mass-media, dar atmosfera pariziană de zi cu zi, cel puţin înainte de acest trist episod, era una cât se poate de normală”, a mai spus comisarul Roman. Pe parcursul celor două luni de misiune, Radu şi- a făcut şi prieteni în rândul colegilor francezi. Unuia dintre aceştia el i-a trimis ieri un mesaj de compasiune faţă de colegii care şi-au pierdut viaţa în atentatele din Paris. “Îmi dau seama prin ce trec, mai ales din cauza faptului că există victime din rândul poliţiştilor, iar breasla noastrăr este aceeaşi peste tot”, a completat comisarul Roman. Poliţistul este un curajos! Cu toate că are soţie şi doi copii, el spune că s-ar intoarce în orice moment la Paris, într-o nouă misiune, chiar dacă acolo este mare agitaţie, însă nu s-ar muta definitiv acolo. “Nu mi-e frică. De ce să-mi fie frică să merg acolo acum. Cu siguranţă în urma atentatelor care au avut loc recent, măsurile de siguranţă sunt mult ridicate”.

×