x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pompieri români, în misiune în Grecia pentru a stinge incendiile de pădure

Pompieri români, în misiune în Grecia pentru a stinge incendiile de pădure

de Redacția Jurnalul    |    30 Iul 2024   •   19:45
Pompieri români, în misiune în Grecia pentru a stinge incendiile de pădure

Un contingent de 40 de pompieri români, împreună cu opt autospeciale de ultimă generație, a plecat marți spre Grecia pentru a participa la un program european de combatere a incendiilor de pădure.

În perioada 1 august - 15 septembrie 2024, Departamentul pentru Situații de Urgență participă cu modulul național specializat de stins incendii de pădure la programul de pre-poziționare, organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar - DG ECHO, în vederea consolidării rezilienței autorităților elene în gestionarea acestui tip de risc.

Primul contingent, care însumează 40 de pompieri și 8 mijloace tehnice (3 autospeciale de stingere a incendiilor de pădure de 3.000 l, 1 cisternă de 30.000 l, 1 autospecială de stingere de capacitate mare de 10.000 l, 1 microbuz, 2 autospeciale de primă intervenție și comandă) a început deplasarea marți pe ruta Ciolpani – Giurgiu – Ruse – Sofia – Kulata – Salonic – Nea Makri (oraș situat la Est de Atena).

Schimbarea efectivelor se va realiza în zilele de 16 august și 31 august, urmând ca alte două serii a câte 40 de pompieri fiecare să înlocuiască personalul de lângă Atena.

Suplimentarea tehnicii și a personalului de intervenție va fi realizată în funcție de dinamica situațiilor înregistrate în teren, la solicitarea autorităților elene, prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

Toate autospecialele de stingere vor fi echipate cu motopompe transportabile și cu un rucsac de prim ajutor, iar fiecare pompier va beneficia de echipament individual de protecție, inclusiv un aparat cu aer comprimat și o butelie de rezervă.

Scopul programului vizează reducerea timpului de răspuns în cazul producerii incendiilor de pădure, eficientizarea activității de pregătire a modulelor de intervenție aparținând statelor membre, precum și îmbunătățirea interoperabilității între forțele participante.

Activarea și operaționalizarea modulului specializat de stins incendii de pădure se realizează pentru executarea misiunilor specifice de monitorizare și stingere a focarelor de pe teritoriul Greciei, în locațiile stabilite de partenerii eleni.

Programul de asistenţă este finanțat de UE și a fost prevăzut ca măsură de sprijin pentru comunitățile elene, după incendiile devastatoare înregistrate în cursul anilor trecuți. Acesta se regăsește în noua politică a UE pentru limitarea incendiilor de pădure din sudul Europei și reunește, în Grecia, echipaje operative de stingere din Bulgaria, Malta, Moldova și România.

În vara anilor 2021, 2022 și 2023, incendii uriaşe au distrus mari suprafețe din pădurile situate în zona Atenei, precum şi părți considerabile din pădurile existente pe insulele grecești Evia și Rodos. La momentul respectiv, incendiile au fost optim gestionate cu sprijinul oferit de numeroase state europene, printre care și România.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: pompieri români grecia