x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pompierii români au ajuns pe insula Rodos, grav afectată de incendii

Pompierii români au ajuns pe insula Rodos, grav afectată de incendii

de Redacția Jurnalul    |    24 Iul 2023   •   09:45
Pompierii români au ajuns pe insula Rodos, grav afectată de incendii

Pompierii români dislocați în Grecia au ajuns luni dimineața pe insula Rodos, grav afectată în ultimele zile de incendii de vegetație.

„În cursul acestei dimineți, pompierii români, componenți ai modulului național de stingere dislocat în Grecia, vineri, 21 iulie, au ajuns pe insula Rodos, zonă puternic afectată de incendii”, a transmis luni dimineața IGSU.

Modulul României, format din 52 de militari, se îndreaptă către baza militară, loc unde pompierii vor fi cazați și unde vor alimenta cu apă autospecialele care vor acționa în zonele afectate de incendii.

Sub directa coordonare a ofițerului de legătură elen, pompierii români vor începe misiunea de limitare a propagării incendiilor în zonele afectate din Rodos, alături de pompierii greci și slovaci.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: pompieri români rodoş