Intr-un articol intitulat "Fanul revolutionarului Che Guevara trebuie sa reformeze Romania', jurnalistii austrieci de la cotidianul Die Presse realizeaza un portret al noului prim-ministru desemnat al Romaniei, Victor Ponta.
Cotidianul aminteste in articol despre interviul realizat de jurnalistii austrieci in luna februarie a anului curent cu liderul Partidului Social Democrat. "Victor Ponta, seful social-democratilor, este noul prim-ministru desemnat al Romaniei si un admirator al lui Che Guevara.
"Sunt o vulpe batrana deja'
Intr-un interviu acordat in februarie cotidianului Die Presse, l-am intrebat daca la 39 de ani ai sai nu se considera inca prea tanar pentru functia de premier. El ne-a raspuns ca, din pacate, deja se considera o vulpe batrana a politicii. De vineri, de la caderea Guvernului condus de Mihai-Razvan Ungureanu, Victor Ponta trebuie sa arate ca are suficienta capacitate si intelepciune pentru fisa postului.
Aflat la putere de nici trei luni, Guvernul Ungureanu a fost rasturnat vinerea trecuta dupa adoptarea unei motiuni de cenzura depuse de Uniunea Social Liberala (USL), coalitia de opozitie alcatuita din social-democrati, liberali si conservatori, noteaza Die Presse. Mihai Razvan Ungureanu i-a succedat la inceputul lunii februarie lui Emil Boc, constrans sa demisioneze in urma protestelor impotriva masurilor de austeritate adoptate de Guvernul sau.
Apartine unei noi generatii in politica
Vremurile sunt tulburi in Romania, iar Ponta, lider al PSD din 2010, vrea inca de la inceputul acestei saptamani sa isi numeasca ministrii din noul Executiv al USL. Cabinetul sau are nevoie si de votul de incredere al Parlamentului. Ponta apartine unei generatii noi in politica romaneasca. Fostul procuror a intrat in politica in 1999, are la activ doua mandate de parlamentar, insa este considerat de unii doar un om impins la inaintare de influenta grupare conservatoare a partidului. Fan declarat al liderului revolutionar Che Guevara, Ponta este casatorit cu colega de partid, Daciana Sarbu cu care are si doi copii, noteaza jurnalistii de la Die Presse.