Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, ca premierul Victor Ponta l-a informat despre schimbarea din functie a presedintelui ANSVSA, iar PNL va face o noua propunere pentru acest post.
Intrebat daca premierul Victor Ponta l-a informat privitor la decizia de a-l schimba din functie pe Mihai Turcanu, sprijinit de PNL, liderul liberalilor, Crin Antonescu a replicat "Sigur", anuntand ca PNL va face o alta propunere pentru aceasta pozitie.
Mihai Turcanu a demisionat de la conducerea Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Animalelor, au declarat surse oficiale citate de Mediafax.
Anterior, premierul Victor Ponta anuntase ca ANSVSA va avea o alta conducere, astfel incat sa fie asigurata o comunicare mai buna si eficienta, precum si proceduri mai clare in domeniu.
Reprezentanti ai agcicultorilor si industriei alimentare l-au criticat pe seful ANSVSA pentru "lipsa de profesionalism", dupa scandalul laptelui infestat.
ANSVSA a anuntat, luni, ca probele de lapte de la trei ferme si doua unitati de prelucrare prezinta suspiciunea depasirii limitelor admise pentru aflatoxina, in urma efectuarii analizelor in cadrul laboratoarelor din reteaua sanitara veterinara si pentru siguranta alimentelor.
Citește pe Antena3.ro