x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ponta vrea sens unic pe Calea Floreasca. Cum vrea să reconfigureze Primăria Capitalei circulaţia în centrul oraşului

Ponta vrea sens unic pe Calea Floreasca. Cum vrea să reconfigureze Primăria Capitalei circulaţia în centrul oraşului

03 Dec 2012   •   16:39
Ponta vrea sens unic pe Calea Floreasca.  Cum vrea să reconfigureze Primăria Capitalei circulaţia în centrul oraşului

Premierul Victor Ponta i-a solicitat primarului Capitalei, Sorin Oprescu, să ia măsuri pentru a fi instituit sens unic pe Calea Floreasca. "Vin cu o solicitare de la Urgenţe (n.r. Spitalul Floreasca), trebuie să facem Floreasca cu sens unic. Tot ce ţine de minister facem, dar adevărul e că nu pot să intre cu salvările, au făcut spital de urgenţă modernizat şi nu au cum să intre", a spus luni Ponta, prezent la inaugurarea arterei de circulaţie Doamna Ghica - bd. Chişinău.

Sorin Oprescu a spus că doreşte să mai realizeze o intrare pentru ambulanţele care merg la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

"Ca să repunem adevărul în drepturile lui, după 18 ani am dărâmat eu clădirile ca să pot să mai creez intrarea ca lumea, în 2008 am făcut. Problema mea este alta, că îi curăţ de pe trotuar şi după aceea vin cu autorizaţii pe domeniul public, care e al meu, al primăriei şi se vând acolo brice, ace şi popice şi tot soiul de prostii dintr-astea. O să-i iau de acolo ca să pot să lărgesc colţul ăla. Clădirea din colţ de la Dinamo, care e construită acum 15 ani, nu ştiu ce au vrut să facă ei acolo, acolo vreau să deschid şi prin spate ca salvările să intre şi să iasă pe acolo", a afirmat Oprescu, potrivit Agerpres

Directorul Direcţiei Transporturi din Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), Ioan Dedu, a declarat că în prezent este în curs de realizare proiectul legat de organizarea circulaţiei pe sensuri unice în zona centrală a municipiului Bucureşti, inclusiv Calea Floreasca şi strada Barbu Văcărescu.

"Din analizele pe care le-am făcut a reieşit faptul că cel puţin odată cu punerea în funcţiune a viitoarei străzi a Avionului va trebui să realizăm sens unic pe Calea Floreasca, dinspre şos. Pipera către şos. Ştefan Cel Mare, contrasensul urmând să fie realizat pe bd. Barbu Văcărescu", a spus oficialul PMB.

El a precizat că acest lucru poate fi realizat după ce va fi modernizată linia de tramvai de pe Barbu Văcărescu, care va fi mutată lângă bordură.

"Facem un sistem de sensuri unice pentru că odată cu dezvoltarea spaţiilor comerciale pe Barbu Văcărescu circulaţia pe această arteră este foarte greoaie. Prin realizarea acestor sensuri unice mărim capacitatea în intersecţii, se poate face viraj la stânga şi la dreapta în acelaşi timp, fără să mai fie nevoie de timpi speciali pentru semaforizare", a explicat Dedu.

Potrivit oficialului PMB, studiul de fezabilitate este gata şi urmează să fie aprobat în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti. După aceea vor fi demarate procedurile de finanţare şi de licitare.

Ioan Dedu a menţionat că în cadrul aceluiaşi proiect se discută şi despre şosele Progresului şi Viilor, ca şi despre o sistematizare totală a circulaţiei în zona intersecţiilor respective.

Proiectul va fi derulat până în 2015, iar suma totală pentru realizarea acestuia se ridică la aproximativ 500 milioane lei, a mai precizat directorul Direcţiei Transporturi din PMB.

×