x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Porţi deschise la Penitenciarul Braşov!

Porţi deschise la Penitenciarul Braşov!

24 Iun 2009   •   00:00

Dacă ai peste 14 ani lasă naibi messengeru', lasă jocurile pe calculator, nu mai bate mingea pe maidane, te paşte marea oportunitate de a petrece timpul într-un mod cât se poate de instructiv-educativ. De un succes fulminant la public, operaţiunea "Ziua Porţilor Deschise" nu revine, recidivează! La un penitenciar de maximă siguranţă!



Penitenciarul de Maximă Siguranţă Codlea te va purta într-o lume la care desigur nici n-ai visat, c-ar fi fost un coşmar.
Vei avea la dispoziţie fix două ceasuri pentru a vizita cu timiditatea claustofobiei cochetele spaţii de deţinere şi de a simţi încorsetarea spaţiului agăţat de gardurile ce împrejmuiesc curţile de plimbare. Gurmanzi îşi vor putea baga nasul în oalele din bucătăria de înaltă clasă a penitenciarului, cuplurile romantice vor savura momentele de intimitate cum numai o camera de vizită conjugala poate oferi, iar după aceea cei pioşi se vor putea reculege la capela instituţiei.  

După ce se va asculta expunerea gazdelor privind scopul şi activitatea, amatorii de tradiţie vor rezona filonului artistic izvorât din obiectele de artizanat confecţionate de deţinuţi printre care se vor fi amestecat estetic mijloacele de intervenţie şi imobilizare din dotare şi ceva obiecte interzise confiscate în timpul percheziţiilor.

Pentru a nu crea disensiuni în rândul celor maxim securizaţi în penitenciar, organizatorii au conceput pentru ei un program cel puţin la fel de interesant. El va cuprinde concursuri de creaţie în care deţinuţii vor compune sau vor desena mesaje educative sub sloganul "Rămâi liber". Uşile se vor deschide larg şi pentru un grup de zece deţinute care va însoţi minorii aflaţi în penitenciar în locul pe care visau de mult timp sa-l vadă: Muzeul Primei Şcoli Româneşti din Braşov, dar vor pierde finala campionatului de fotbal între deţinuţi.


Toate cele de mai sus sunt expuse într-un comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor care sărbătoreşte, în 29 iunie, "Ziua lucrătorilor din penitenciarele din România". Dacă veţi da curs invitaţiei, vă sfătuim să aveţi grijă ca uşile să rămână închise, în spatele vostru!

×
Subiecte în articol: observator