x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Presedintele Iohannis sesizează CCR în cazul unor prevederi privind restituirea sau retrocedarea unor imobile

Presedintele Iohannis sesizează CCR în cazul unor prevederi privind restituirea sau retrocedarea unor imobile

25 Noi 2015   •   21:00
Presedintele Iohannis sesizează CCR în cazul unor prevederi privind restituirea sau retrocedarea unor imobile

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra unui act normativ referitor la măsurile pentru finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, precum şi la retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

În sesizarea transmisă preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, şeful statului face referire la legea privind aprobarea OUG nr. 21/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi a art. 3 din OUG nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

Actul normativ vizează stabilirea unor măsuri necesare în vederea deblocării şi accelerării procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Iohannis arată că, potrivit articolul 17 alineatul 41, nou introdus, prin derogare de la prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, preşedintele Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) nu este asimilat calităţii de conducător al autorităţii publice, în sensul acestei legi.

Absenţa menţionării exprese a persoanei sau persoanelor care reprezintă CNCI ar putea însă afecta exercitarea dreptului de a contesta în instanţă deciziile emise de această autoritate publică, respectiv stabilirea cadrului procesual în care instanţa va putea analiza actul administrativ contestat, se arată în sesizare.

În plus, arată şeful statului, dispoziţia nou introdusă nu este corelată cu prevederile art. 17 şi 18 din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora Comisia validează sau invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entităţile învestite de lege, care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii şi dispune emiterea deciziilor de compensare a imobilelor, iar aceste decizii sunt emise sub semnătura preşedintelui Comisiei.

"Considerăm că prin efectul acestei norme se creează posibilitatea afectării dreptului constituţional al persoanei vătămate de o autoritate publică de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei, garantat de art. 52 alin. (2) din Constituţie", consideră preşedintele.

Într-un alt articol, nou introdus în legea supusă controlului de constituţionalitate, se exonerează de la plata amenzilor civile stabilite în temeiul art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi, respectiv, preşedintele Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor.

"Prin conţinutul său normativ, această nouă reglementare dispune nu numai pentru viitor, dar şi cu privire la exonerarea de la plata amenzilor civile stabilite deja prin hotărâri judecătoreşti, pronunţate de instanţele de contencios administrativ. În acest sens, se încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, consacrat de dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie. Astfel, potrivit jurisprudenţei constituţionale a lipsi o hotărâre definitivă de caracterul ei executoriu reprezintă o încălcare a ordinii juridice a statului de drept şi afectează buna funcţionare a justiţiei", arată Iohannis.

Trebuie avut în vedere că, pentru asigurarea executării cu celeritate a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în contencios administrativ, legiuitorul a instituit reguli speciale, derogatorii de la dreptul comun. Or, norma nou introdusă la art. VII din legea transmisă la promulgare diminuează forţa hotărârilor judecătoreşti pronunţate în contencios administrativ şi creează discriminare între subiecţii de drept obligaţi să pună în executare o hotărâre judecătorească pronunţată în aceeaşi materie, îndepărtându-se de la scopul asigurării protecţiei constituţionale a dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică.

"Dacă administraţia este exonerată de la aducerea la îndeplinire a unei hotărâri judecătoreşti, prin neplata amenzilor civile stabilite în sarcina conducătorului unei autorităţi publice, accesul la justiţie ar deveni teoretic şi iluzoriu", adaugă Iohannis în sesizare.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: klaus iohannis ccr case sesizare retrocedari