x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Presiuni ruseşti pentru South Stream

Presiuni ruseşti pentru South Stream

de Mihaela Matachita    |    21 Apr 2009   •   00:00

Premierul rus Vladimir Putin nu va participa la summitul energetic al ţărilor de la Marea Neagră, care va avea loc la Sofia săptămâna aceasta, dar va discuta cu acesta ulterior, la Moscova, în timp ce Gazprom a afirmat că doreşte ca South Stream să devină proiect prioritar al UE.



Purtătorul de cuvânt al premierului rus, Dmitri Peskov a spus, potrivit Reuters, că schimbarea de program a lui Vladimir Putin nu înseamnă că există probleme în negocierile Moscovei cu Bulgaria şi alte naţiuni-cheie pe tema gazoductului South Stream din Rusia spre Europa. "Ne aşteptăm la acorduri mai devreme sau mai târziu", a adăugat Peskov. Premierul bulgar Serghei Stanişev urmează să viziteze Moscova la 28 aprilie. "S-a considerat că este mai bine, dacă Stanişev vine după conferinţă pentru discuţii", a spus Peskov.

PRETENŢII
Pe de altă parte, vicepreşedintele gigantului gazier rus Gazprom, Aleksandr Medvedev, a declarat ieri, într-un interviu acordat postului tv Vesti, citat de RIA Novosti, că UE ar trebui să acorde statut de proiect energetic prioritar gazoductului South Stream. "Vom pune în continuare problema includerii South Stream pe lista proiectelor prioritare ale UE, pentru că un alt proiect al nostru ­ North Stream ­ a primit deja acest statut şi nu văd nici un motiv pentru care South Stream nu ar putea beneficia de această calitate." În viitorul apropiat, a specificat responsabilul rus, urmează să fie semnate acorduri corporative cu Bulgaria, Serbia şi Grecia în privinţa South Stream, iar studiul de fezabilitate al proiectului va fi finalizat până la sfârşitul anului.

UE SE OPUNE
Oficiali americani şi din UE au criticat în particular South Stream, deoarece acest gazoduct va spori dependenţa europeană faţă de gazul rusesc. Europa se bazează deja pe Rusia pentru un sfert din gazul său. UE promovează planul rival Nabucco, de care este interesată şi România, iar Bruxellesul şi Moscova sunt în competiţie pentru a atrage ţări de tranzit şi furnizori pentru conductele lor.

South Stream, proiect condus de gigantul gazier rus Gazprom, va permite Moscovei să ocolească Ucraina în livrarea de gaz către Europa. Conducta South Stream urmează să fie construită de Gazprom în colaborare cu grupul italian ENI şi va transporta anual spre Europa circa 30 de miliarde de metri cubi de gaze din Siberia. South Stream, al cărui cost este estimat la 25 miliarde de euro, va porni din Rusia şi va traversa Marea Neagră către Europa printr-o conductă subacvatică de 900 de km. La proiect participă Serbia, Bulgaria, Grecia, Ungaria, Italia, Austria şi, probabil, Slovenia.

×
Subiecte în articol: observator south stream south stream