x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Presupuneri confirmate

Presupuneri confirmate

06 Noi 2004   •   00:00

BISTROE - MAE comenteaza documentul din Jurnalul National

Autoritatile romane recunosc autenticitatea documentului publicat joi, in exclusivitate, de Jurnalul National. Ministerul Roman al Afacerilor Externe afirma ca documentul confirma adevaratele motive ale construirii canalului Bistroe.
ALEXANDRU NASTASE

CONSTANTI. Secretarul de stat Bogdan Aurescu sustine ca alegerile nu vor modifica planul de actiune deja elaborat

Secretarul de stat din ministerul roman de Externe Bogdan Aurescu a declarat ieri pentru Jurnalul National ca documentul publicat joi confirma supozitiile existente in mediile diplomatice despre adevaratele motive care au determinat Kievul sa hotarasca inceperea lucrarile la Bistroe. "Documentul nu face decat sa confirme ceea ce noi am banuit inca de la inceput, anume aceea ca Ucraina are intr-adevar si alte interese decat cele economice pentru care construieste acest canal. Documentul realmente nu aduce nimic nou, partea romana fiind convinsa de inexactitatea argumentelor oferite de ucraineni. Iata ca am primit confirmarea", a spus Bogdan Aurescu.

SPERANTE. Secretarul de stat spune ca publicarea acestui document nu va schimba in nici un fel strategia abordata de partea romana pentru rezolvarea problemei Bistroe. "Speram in continuare ca vom obtine decizii definitive favorabile in acest caz. In primul rand, va aparea acel plan pentru salvarea Deltei, elaborat de grupul de studiu roman. Este reactia nationala pe care am fost nevoiti sa o dam. In al doilea rand, vom continua demersurile si pe plan extern. Deja am obtinut acea vizita de saptamana trecuta a raportorului comisiei europene, care va elabora un raport asupra situatiei. Avem semnal ca raportul va fi unul pozitiv pentru noi", a mai spus secretarul de stat Aurescu.

STRATEGIE. Potrivit acestuia, strategia diplomatica adoptata de autoritatile de la Bucuresti nu se va modifica, indiferent de rezultatul alegerilor din Ucraina, turul doi al prezidentialelor din tara vecina urmand sa aiba loc pe data de 21 noiembrie.

FERMITATE. "Nici rezultatul alegerilor prezidentiale si parlamentare din Romania nu va modifica sub nici o forma planul de actiune pe care l-am elaborat. Este o chestiune nationala prea importanta pentru a fi modificat din ratiuni politice", a precizat Bogdan Aurescu. Urmatoarea conferinta internationala la care Romania va ridica problema Bistroe va fi pe 1 decembrie la Berna, unde se asteapta si recomandari impotriva Ucrainei.
×
Subiecte în articol: observator