x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator PRETENŢII - Miză imobiliară la Primăria Mogoşoaia

PRETENŢII - Miză imobiliară la Primăria Mogoşoaia

de Iulia Barbu    |    09 Oct 2008   •   00:00

Palatul Mogoşoaia şi parcul istoric construit de Constantin Brâncoveanu au fost ieri prioritatea unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local Mogoşoaia.



Palatul Mogoşoaia şi parcul istoric construit de Constantin Brâncoveanu au fost ieri prioritatea unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local Mogoşoaia.

Consilierii din Mogoşoaia au votat proiectul prin care domeniul de 34 de hectare, cerut însă şi de Primăria Municipiului Bucureşti, actualul administrator, să fie trecut în administrarea Consiliului Local. Miza imobiliară a creat o adevărată încăierare între consilieri, unii dintre ei părăsind şedinţa. În urmă cu ceva timp, 12 hectare au fost rupte din parc şi trecute în domeniul public al comunei. Efectele s-au făcut repede simţite: "Au făcut măsurători fără ca noi să ştim şi s-au apucat să betoneze alei. Se vorbeşte despre construirea unui hotel", explică directorul adjunct al parcului, Dan Croitoru. Monumetul istoric de la Mogoşoaia se pregăteşte să primească fonduri europene de peste 15 milioane de euro. Alte ajutoare financiare ar putea veni şi din partea Organizaţii Mondiale a Muzeelor. Rămâne de văzut dacă va mai fi cineva interesat să le absoarbă.

×
Subiecte în articol: observator